Sărbătoritul zilei (1/2): Tudor Arghezi

Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion N. Theodorescu (21 mai 1880, București, România – 14 iulie 1967, București, Republica Socialistă România [România])

Poet, romancier, autor de proză scurtă și de cărți pentru copii, eseist, bibliotecar, jurnalist și publicist român.

„[…] A absolvit Liceul Sf. Sava (1891-1896). O vreme a fost laborant la Fabrica de zahăr din Chitila (1897), apoi novice la mânăstirea Cernica. Cercurile bisericești îl ajută să plece în străinătate (bibliotecar la Universitatea Catolică din Fribourg, Elveția, 1905; Paris, 1906; Geneva, 1900-1910, unde a făcut și o școală de ceasornicari). Întors la București, a editat revista «Linia dreaptă» (1904) și a condus cotidianul «Seara» (1913-1914). Între 1918 și 1919 e închis pentru colaboraționism. A debutat ca poet la «Liga ortodoxă» a lui Al. Macedonski, în 1896, cu versuri simboliste și instrumentaliste. A desfășurat o intensă activitate publicistică, remarcându-se prin originalitatea limbajului și virulența pamfletară. A publicat la «Cugetul românesc», «Adevărul literar», «Lumea», «Gândirea», «Țara noastră», «Integral», «Ramuri» ș.a. A editat revista «Bilete de papagal» (1929). Maturizarea poetică a coincis cu exprimarea setei de cunoaștere și a incertitudinilor existențiale: «Cuvinte potrivite» 1927, volum de debut, Premiul Academiei Române. A reabilitat estetica urâtului: «Flori de mucigai», 1931; a configurat din perspectivă cosmică universul microcosmic, casnic și familial: «Cartea cu jucării», 1931; «Cărticică de seară», 1935; «Hore», 1939, marcând una dintre cele mai puternice reacții moderniste ale poeziei românești. Ca prozator s-a făcut remarcat prin pamflete: «Baroane», 1943, prin încetățenirea tabletei ca gen: «Tablete din Țara de Kuty», 1933, prin schițele și portretele consacrate vieții monahale, lumii politice și gazetărești sau din închisoare: «Poartea neagră», 1930, și prin romanele poetice de critică socială: «Cimititirul Buna Vestire», 1936; «Lina», 1942. Spre bătrânețe a cultivat poezia de ținută civică și poemul sociogonic: «Cântare omului», 1956, a continuat dialogul cu timpul și divinitatea, meditând cu tristețe calmă la condiția umană: «Frunze», 1961; «Poeme noi», 1963; «Silabe», 1965; «Cadențe», 1965; «Litanii», 1967; «Crengi», 1970, postum. Premiul Național pentru poezie, 1934; Premiul Național pentru literatură, 1946; Premiul de Stat, 1955; Premiul Herder al Universității din Viena, 1965. Funeralii naționale. A fost tradus în franceză, italiană, spaniolă, germană, rusă, maghiară, polonă, cehă, bulgară, greacă, suedeză ș.a. Printre traducători enumerăm: Salvatore Quasimodo, Rafael Alberti, Miguel Angel Asturias, Gaston Bachelard, María Teresa León ș.a. Este una dintre marile personalități literare românești ale veacului XX, care asigură continuitatea între cultura interbelică și cea postbelică, permite păstrarea registrelor valorice în perioada războiului rece, relația literaturii române cu literaturile europene. A devenit membru al Academiei în 1955.” (Enciclopedia identității românești. Personalități)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul operelor lui Tudor Arghezi – un „revoluționar” al liricii românești, de o originalitate aparte, caracteristici care l-au plasat astfel între cei mai importanți poeți români! Vă așteptăm cu drag! 😊