Vasile Alecsandri (21 iulie 1821, Bacău, Principatul Moldovei [România] – 22 august 1890, Mircești, județul Iași, Regatul României [România])
Poet, dramaturg, folclorist, autor de jurnale de călătorie, om politic și diplomat român.
„[…] Frate cu Ioan A. După studiile la Pensionul Francez al lui Victor Cuénim de la Iași, și-a trecut bacalaureatul la Paris (1835). Tot acolo s-a înscris pe rând la Chimie și Medicină, fără a absolvi ceva. După o ședere de patru ani la Paris (1834-1838), a călătorit în Italia, Germania, Anglia, Spania (aici în compania lui Prosper Merimée), Austria, Crimeea, Turcia, Grecia, insulele Ionice, Africa de Nord, iar în țară prin munții Moldovei și stațiunile Moldovenești. A deținut diverse funcții (comis, spătar, postelnic, vornic – 1859), după Unire ambasador la Paris, ministru de Externe. A fost pașoptist și unionist. A publicat în «Foaie pentru minte, inimă și literatură» «Hora Ardealului», la 14 iunie 1848, dată devenită aniversare UNESCO (din 1998). Poezia sa celebrează unitatea spirituală a românilor. Premiat la Montpellier, la propunerea lui Mistral, de către Juriul Felibrilor, la concursul Societății Limbilor Romanice, pentru «Cântecul Gintei Latine», 1878 și apoi, la propunerea lui Ion Ghica, premiat în 1881cu Marele Premiu al Academiei Române pentru drama «Despot Vodă», 1879. A fost un deschizător de drumuri pentru literatura română. A cules, în stil romantic, folclor: «Poezii populare ale românilor», 1866 și l-a făcut cunoscut peste hotare. Ca poet a fost influențat de motivele populare: «Doine», 1840-1862; «Lăcrimioare», 1845-1847; «Suvenire», 1853; «Mărgăritarele», 1852-1862; «Pasteluri», 1867-1869; «Ostașii noștri», 1877-1878. Ca director al Teatrului Național din Iași, alături de Mihail Kogălniceanu și Iacob Negruzzi (1840), a promovat dramaturgia originală, scriind el însuși comedii: «Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului», 1844; «Păcală și Tândală», 1857; «Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă», 1850; «Chirița în provincie», 1852; «Fântâna Blanduziei», 1883; feerii: «Sânziana și Pepelea», 1880. Multe dintre comedii sunt prelucrări și adaptări după Molière, J. Fr. Regnard, Eugène Labiche, Eugène Scribe, A. Rolland, Jules Sandeau, E.A. Duvert ș.a. Dramele stau sub semnul romantic (cele istorice) sau clasic: «Horațiu», «Ovidiu». A scris proză de factură realistă: «Iașii în 1844», «Balta Albă», «Istoria unui galbân ș-a unei parale» ș.a. și memorii de călătorie: «Jurnal de călătorie în Italia», 1847; «Călătorie în Africa» ș.a. A desfășurat o bogată activitate de animator cultural, colaborând la cele mai diverse publicații: «Albina românească», «Dacia literară», «Steaua Dunării», «Revista română», «Convorbiri literare», «Columna lui Traian», «Revista Contimporană», «Literatorul» ș.a. A lăsat un foarte bogat epistolar și o notabilă «Grammaire de la langue roumaine», 1863, unde susținea principiul fonetic în ortografie. I s-au tradus lucrări încă din timpul vieții în franceză (1853) și engleză (1854, traducător E.C. Crenville Murray). Spirit atent la schimbarea vremurilor, constructiv în registrul instituțional, a reacționat în spațiul creației, deși uneori decorativ și superficial, la dramele neamului. Ca scriitor face trecerea de la literatura premodernă la cea modernă. Membru fondator al Academiei Române (1867). Junimist.” (Enciclopedia identității românești. Personalități)
Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul operelor lui Vasile Alecsandri! Vă așteptăm cu drag! 😊
Sursă imagine autor: wikipedia.org