Friedrich Dürrenmatt (5 ianuarie 1921, Konolfingen, cantonul Berna, Elveția – 14 decembrie 1990, Neuchâtel, cantonul Neuchâtel, Elveția)
Dramaturg, romancier, autor de proză scurtă, eseist, jurnalist și artist elvețian.
Friedrich Dürrenmatt „[…] a studiat literatură, filosofie şi ştiinţe naturale la universităţile din Berna şi Zürich. Înainte de a se dedica literaturii, a pictat şi şi‑a câştigat existenţa din lucrări de artist grafician. Prima piesă, «Es steht geschrieben» («Este scris»), i‑a fost adaptată pentru scenă în 1947, la Zürich, iar debutul ei n‑a fost lipsit de controverse ideologice. A continuat să scrie dramaturgie, în mare parte comedii negre cu accente groteşti, subversive, dar a semnat şi rubrici de critică de teatru pentru «Die Weltwoche», în perioada 1951‑1953. A început să scrie proză, iar în 1952 i‑a apărut primul roman, «Der Richter und sein Henker» («Judecătorul şi călăul»). În anii ’60‑’70 este codirector la Teatrul din Basel şi coeditor la «Zürcher Sonntag‑Journal». Dürrenmatt a mai scris şi eseuri pe teme politice şi filosofice şi, odată ce şi‑a câştigat notorietatea, a început să ţină cursuri şi conferinţe în Germania şi în străinătate. A murit în decembrie 1990, la Neuchâtel, în Elveţia. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără «Romulus der Große» («Romulus cel mare»), «Der Besuch der alten Dame» («Vizita bătrânei doamne») şi «Die Physiker» («Fizicienii»). Cele trei romane psihologice apărute în perioada 1953‑1958 – «Der Richter und sein Henker» («Judecătorul şi călăul»), «Der Verdacht» («Bănuiala») şi «Das Versprechen» («Făgăduiala») – sunt şi ele traduse în întreaga lume.” (Editura Polirom)
„[…] Preocupat de confuzia de valori și de incertitudinile epocii în care trăiește («azi, scrie el, nu mai există nici vinovați, nici oameni care să poarte răspunderea a ceva»). În opera lui un loc central îl ocupă problematica dreptății și îndurării, tratată în cheie tragicomică și grotescă. Cele mai multe din povestirile sale îmbracă forma literaturii polițiste. Ca dramaturg – unul din cei mai importanți de limbă germană din secolul XX – preferă comedia, considerând-o «unica formă dramatică ce mai poate exprima azi tragicul». Numeroase premii literare, printre care Premiul Austriac de Stat pentru Literatură Europeană (1983), Premiul «Georg Büchner» și Premiul memorial «Friedrich Schiller» (ambele în 1986), Premiul «Ernst Robert Curtius» pentru eseistică (1989) ș.a. […]” (Editura Humanitas)
Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul operelor lui Friedrich Dürrenmatt – autor ale cărei piese satirice și tragicomice au contribuit într-un mod esențial la renașterea teatrului german de după cel de-al Doilea Război Mondial! Vă așteptăm cu drag! 😊
Sursă imagine autor: wikipedia.org