Sărbătoritul zilei (1/3): Jean-Paul Sartre

Jean-Paul Sartre, pe numele său complet Jean-Paul Charles Aymard Sartre (21 iunie 1905, Paris, Franța – 15 aprilie 1980, Paris, Franța)

Filosof, eseist, romancier, autor de proză scurtă, dramaturg, critic literar, memorialist, biograf, scenarist și activist politic francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1964, premiu pe care l-a refuzat.

Jean-Paul Sartre este „[…] cel mai important exponent al existenţialismului. A studiat la Sorbona, unde a întâlnit-o pe Simone de Beauvoir, partenera lui de viaţă şi colaboratoare în plan intelectual. Primul său roman, «Greaţa» (La Nausée, 1938), relatează sentimentul de repulsie pe care îl simte un tânăr în faţa neprevăzutului vieţii. «Cu uşile închise» (Huis-clos, 1944) a devenit cea mai apreciată dintre piesele sale de teatru. În «Fiinţa şi neantul» (L’Être et le néant, 1943), plasează conştiinţa umană, sau nefiinţa («néant»), în opoziţie cu fiinţa («être»); conştiinţa este imaterială, fiind astfel liberă de orice determinism. Alături de tratatul său intitulat «Existenţialismul este un umanism» (L’existentialisme est un humanisme, 1946), aceste lucrări au reprezentat bazele existenţialismului postbelic. A studiat fenomenologia lui Edmund Husserl şi a folosit-o în «Imaginaţie» (L’Imagination, 1936), «Schiță asupra unei teorii a emoţiilor» (Esquisse d’une théorie des émotions, 1939) şi «Imaginarul. Psihologie fenomenologică a imaginaţiei» (L’Imaginaire. Psychologie phénomenologique de l’imagination, 1940), iar mai târziu a făcut o analiză a marxismului în «Critica raţiunii dialectice» (Critique de la raison dialectique, 1960). Printre ultimele sale lucrări s-au numărat o autobiografie, «Cuvintele» (Les Mots, 1963), şi impresionantul studiu intitulat «Flaubert» (4 vol., 1970-1972). Figură centrală a stângii franceze, s-a opus Războiului din Vietnam şi a sprijinit revoluţionarii din 1968. A refuzat Premiul Nobel pentru literatură în 1964.” (Enciclopedia Universală Britannica. Volumul 13)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul scrierilor lui Jean-Paul Sartre – unul dintre cei mai influenți și importanți intelectuali ai secolului al XX-lea! Vă așteptăm cu drag! 😊

Sursă imagine autor: wikipedia.org