Sărbătoritul zilei (1/3): Théophile Gautier

Théophile Gautier (31 august 1811, Tarbes, Franța – 23 octombrie 1872, Neuilly-sur-Seine, Franța)

Poet, dramaturg, romancier, autor de proză scurtă și de jurnale de călătorie, critic literar și al artei și jurnalist francez.

„[…] Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii la Paris, unde iniţial a studiat pictura. A subliniat importanţa principiului frumosului în opere precum «Domnişoara de Maupin» (Mademoiselle de Maupin, 1835). A elaborat o tehnică poetică pentru a-şi nota impresiile legate de operele de artă, ca în poemele perfecte din punct de vedere formal «Emailuri şi camee» (Émaux et camées, 1852). Câteva dintre cele mai valoroase poezii ale sale, precum «España» (1845), au fost inspirate din călătorii, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru proză. Un exemplu relevant este «Călătorie în Spania» (Voyage en Espagne, 1845). Este autorul multor lucrări de critică. Operele sale au fost surse de inspiraţie ale unor poeţi precum Charles Baudelaire, al cărui volum «Florile răului» (Les Fleurs du mal) i-a fost dedicat lui Gautier, iar scrierile sale vaste şi diverse au influenţat sensibilitatea literară decenii întregi.” (Enciclopedia Universală Britannica. Volumul 6)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul scrierilor lui Théophile Gautier! Vă așteptăm cu drag! 😊

Sursă imagine autor: wikipedia.org