Sărbătoritul zilei (2/2): Cecelia Ahern

Cecelia Ahern (n. 30 septembrie 1981, Dublin, Irlanda)

Romancieră și autoare de proză scurtă irlandeză.

„Cecelia Ahern (1981) este o autoare irlandeză care a reușit să facă din fiecare roman pe care l-a scris un bestseller internațional.

S-a născut în 1981 la Dublin și este fiica lui Bertie Ahern, fost prim-ministru al Irlandei. A studiat jurnalism și comunicare la Colegiul Griffith din Dublin. După absolvire, în loc să pornească în căutarea primului ei job în domeniu, scria deja primele capitole din ceea ce avea să devină fenomenul «P.S. Te iubesc». În scurt timp de la lansare (2004), romanul a devenit bestseller în Marea Britanie, Statele Unite, Germania şi Olanda, iar în 2007 a fost ecranizat cu Hilary Swank și Gerard Butler în rolurile principale. Ulterior, a fost tradus în 47 de țări.

Următoarele romane au fost la fel de bine primite, fiind traduse în peste 50 de țări și vândute în peste 25 de milioane de exemplare. În 2014, personajele Ceceliei Ahern s-au reîntors la Hollywood odată cu apariția filmului «Love, Rosie», inspirat de romanul «Suflete pereche». Tot în 2014, după 8 nominalizări, a câștigat premiul Irish Book Award for Most Popular Fiction pentru romanul «Anul în care te-am întâlnit».

De un mare succes s-au bucurat și seria de romane Young Adult «Defecți» și volumul de proză scurtă «ROAR. 30 de femei. 30 de povești». În «ROAR. 30 de femei. 30 de povești» (ALLFA, 2019) a adus laolaltă 30 de povești tulburătoare și amuzante, care pătrund în lumea a 30 de femei cât se poate de diferite, unite, însă, de faptul că toate își regăsesc echilibrul și puterea de a-și schimba viața.

Prin «Post-Scriptum» (2019), apărut la 15 ani de la prima ediție a bestsellerului «P.S. Te iubesc» (2004), autoarea le oferă cititorilor mult așteptata continuare a romanului ei de debut. […]” (Editura All)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul scrierilor Ceceliei Ahern! Vă așteptăm cu drag! 😊

Sursă imagine autor: wikipedia.org