Sărbătoritul zilei (2/2): Cesare Pavese

Cesare Pavese (9 septembrie 1908, Santo Stefano Belbo, regiunea Piemont, Italia – 27 august 1950, Torino, regiunea Piemont, Italia)

Poet, romancier, autor de proză scurtă, eseist, critic literar, traducător și editor italian.

„[…] A înfiinţat Editura Einaudi, unde a fost pentru multă vreme şi editor. Controlul fascist asupra operelor literare l-a împiedicat să se exprime artistic, astfel încât în anii 1930 şi 1940 a realizat multe traduceri, prin care a făcut cunoscuţi publicului italian mulţi scriitori americani şi englezi. Majoritatea lucrărilor sale au apărut după Al Doilea Război Mondial, până la sinuciderea sa, la vârsta de 41 de ani; unele au fost publicate postum. Printre lucrările sale cele mai bune se numără «Dialoguri cu Leuco» (Dialoghi con Leucò, 1947), o colecţie de conversaţii poetice despre condiţia umană, romanul «Luna și focurile» (La luna e i falò, 1950) şi jurnalul «Meseria de a trăi» (II mestiere di vivere. Diario 1935-1950,1952).” (Enciclopedia Universală Britannica. Volumul 12)

„Cesare Pavese (1908-1950) este unul dintre cei mai mari scriitori italieni ai secolului trecut. Creier al Editurii Einaudi, i-a condus filiala de la Roma până după război. A tradus din literatura de expresie engleză a vremii, făcând cunoscuţi publicului italian autori ca Gertrude Stein, John Steinbeck, John Dos Passos, Ernest Hemingway, William Faulkner, Herman Melville şi James Joyce. Poet, prozator şi eseist, Pavese este autorul unui jurnal-capodoperă, «Meseria de a trăi». La Editura Polirom au mai apărut «Femei singure» (2014), «Vara de neuitat» • «Plaja» (2015), «Noapte de sărbătoare şi alte povestiri» (2016) și «Luna și focurile» (2016).” (Editura Polirom)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul scrierilor lui Cesare Pavese – unul dintre cei mai importanți autori moderniști din secolul al XX-lea! Vă așteptăm cu drag! 😊