Daniel Keyes (9 august 1927, Brooklyn, New York, S.U.A. – 15 iunie 2014, West Palm Beach, Florida, S.U.A.)
Romancier, autor de proză scurtă, memorialist și profesor american.
„[…] În anul 2000, asociaţia Science Fiction and Fantasy Writers of America i-a acordat titlul de Autor Emerit.
La 17 ani, Keyes s-a înrolat, pentru scurt timp, în marina Statelor Unite, după care şi-a reluat studiile, urmând cursuri de psihologie la Brooklyn College (acum CUNY). A lucrat o vreme în domeniul editorial, apoi a fost coproprietarul unui studio pentru fotografii de modă, pentru ca, în cele din urmă, să predea engleza în mai multe şcoli din New York. În paralel cu activitatea de profesor, a urmat cursuri serale la Brooklyn College, obţinând un masterat în literatură engleză şi americană.
Romanul «Flori pentru Algernon», apărut în 1966 şi premiat în acelaşi an cu Nebula Award, a fost scris ca urmare a succesului înregistrat de nuvela omonimă publicată în 1959 şi încununată cu Hugo Award în anul 1960.
Tema cărţii a prins contur cu paisprezece ani înainte de scrierea nuvelei «Flori pentru Algernon», fiind inspirată de numeroase evenimente din viaţa lui Keyes, despre care autorul relatează în lucrarea autobiografică «Algernon, Charlie and I: A Writer’s Journey» (2000).
Romanul «Flori pentru Algernon» a fost tradus în numeroase limbi, a fost studiat în şcoli şi universităţi din întreaga lume, a fost înregistrat pe casete audio (în lectura scriitorului), a avut o versiune cinematografică (al cărei actor principal, Cliff Robertson, a primit Oscarul pentru cea mai bună interpretare masculină) şi mai multe adaptări pentru televiziune şi teatru.
Keyes a mai publicat alte patru romane: «The Touch» (1968), «The Fifth Sally» (1980), «Until Death Do Us Apart: The Sleeping Princess» (1998) şi «The Asylum Prophecies» (2009).” (Editura Art)

Despre „Flori pentru Algernon”:
„«Flori pentru Algernon» este romanul unei ipoteze deopotrivă fantastice şi terifiante: ce-ar fi dacă am avea puterea de a ne spori artificial inteligenţa, dacă într-o bună zi ar fi la îndemâna noastră să corectăm nu doar o imperfecţiune fizică, ci însuşi creierul uman.
Supuşi împreună experimentului, şoarecele Algernon şi omul Charlie vor trăi, fiecare în felul său, excepţionalul situaţiei de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligenţă, suportând consecinţele nebănuite ale noii stări de fapt. O carte provocatoare şi emoţionantă, care pledează pentru supremaţia sufletului în faţa minţii, oricât de remarcabilă ar fi aceasta din urmă. […]” (Editura Art)
Despre „Mințile lui Billy Milligan”:
„În toamna anului 1977, William Stanley Milligan, în vârstă de 22 ani e arestat în urma săvârșirii celor trei violuri care au dat peste cap viața campusului Universității de Stat din Ohio. Invocând incapacitatea mintală datorată tulburării de personalitate multiplă de care suferă, Milligan devine prima persoană din istoria Statelor Unite declarată nevinovată ca rezultat al unei astfel de apărari, în ciuda delictelor grave pentru care fusese acuzat. Intens mediatizat, cazul lui a șocat și intrigat milioane de oameni.
Daniel Keyes spune povestea adevărată a lui Billy Milligan și a celor douăzeci și patru de personalități care îl alcătuiesc. Ambițioasa și complicata misiune a scriitorului are drept rezultat o carte unică, captivantă și cutremurătoare. […]” (Editura Art)
Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul acestor două romane extrem de interesante, provocatoare și scrise cu inteligență, aparținându-i lui Daniel Keyes! Vă așteptăm cu drag! 😊