Mihai Eminescu, născut Mihail Eminovici (15 ianuarie 1850, Ipotești, județul Botoșani, Principatul Moldovei [România] – 15 iunie 1889, București, Regatul României [România])
„Poet. Studii de filosofie, fără licenţă, la Viena (1869-1872) şi Berlin (1872-1874). Director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, revizor şcolar, ziarist. Membru marcant al Societăţii Junimea, remarcat ca poet de Titu Maiorescu, acela care i-a preluat manuscrisele şi le-a predat Academiei Române. Eminescu i-a adus la cenaclu pe Ion Creangă, Ioan Slavici şi I.L. Caragiale. A modernizat limba literară şi a deschis orizonturi noi literaturii şi culturii române, înfăptuind o sinteză originală între spiritualitatea românească şi marile direcţii ale culturii europene. El marchează apariţia conceptului de scriitor profesionist, ridicat prin forţa talentului său, fără altă avere decât aceea a creaţiei sale. A scris lirică de dragoste şi socială, începând sub înrâurirea paşoptistă şi evoluând spre romantism. Istoria, existenţa, iubirea, lupta, moartea fac obiectul versurilor sale în poeme precum: «Venere şi Madonă», «Epigonii», «Împărat şi proletar», «Memento Mori», «Scrisorile I-III». Romanul poetic postum «Geniu pustiu» conturează chipul răzvrătitului: profet şi demon. A fost influenţat de mitologia românească şi balcanică, de vechile culturi orientale, de romanticii germani, de filosofia lui Schopenhauer în poeme şi scrieri în proză ca: «Strigoii», «Sărmanul Dionis», «Făt-Frumos din Lacrimă», «Floare albastră», «Luceafărul» – capodopera sa poetică. A mai lăsat proiecte dramatice (teatru istoric), a cules folclor. A fost un polemist acerb şi un bun gazetar de orientare junimistă (conservatoare, a lucrat la ziarul «Timpul» în perioada sa bucureşteană). A avut o contribuţie decisivă la reorientarea culturii române dinspre Orient spre Occident. În timpul vieţii i-a apărut un singur volum: «Poesii», 1884. Ediţia completă de «Opere», 16 vol. (1939-1989), a fost lucrată de Perpessicius (vol. I-VI, antume) şi un colectiv coordonat de Dimitrie Vatamaniuc, din care au făcut parte Petru Creţia, Marin Bucur (vol. VII-XVI, postume) ş.a. A fost tradus în foarte multe limbi. Exegeze despre: G. Călinescu – «Opera lui Eminescu», 5 vol. (1934-1936); D. Popovici – «Eminescu în critica şi istoria literară română» (curs litografiat); Rosa del Conte – «Eminescu o del assoluto», 1962; Allain Guillermou – «La genèse intérieure des poésies d’Eminescu», 1963; Ladislau Gáldi – «Stilul poetic al lui Eminescu», 1964. Este considerat cel mai important poet al românilor, simbolul spiritualităţii româneşti. Regina Elisabeta (Carmen Sylva) l-a recompensat cu Ordinul Bene Merenti, refuzat de poet. Membru de onoare post-mortem al Academiei (1948). Românii îl consideră cel mai important poet naţional şi nici un fel de contestare pronunţată de-a lungul vremii n-a putut schimba acest lucru.” (Enciclopedia identității românești. Personalități)
Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul numeroaselor opere, în variate ediții, aparținătoare „marelui poet național” Mihai Eminescu – un „revoluționar” al literaturii și îndeosebi al liricii românești, distingându-se prin tematică, metodică, stil și limbaj specifice, creând și dând astfel numele unui univers literar aparte: „eminescianismul”! Lucrările sale au influențat puternic cultura română de după el. Mihai Eminescu este o legendă a nației române și toți românii trebuie să se mândrească cu genialitatea poeziei sale! Vă așteptăm cu drag! 😊
Sursă imagine autor: wikipedia.org