Norman Manea (n. 19 iulie 1936, Burdujeni, județul Suceava, Regatul României [România])
Romancier, autor de proză scurtă, eseist și profesor român de origine evreiască.
„[…] De la debutul în 1966 şi pânâ în 1986, când a plecat din ţară, a publicat 10 volume (5 romane, 3 volume de proză scurtă, 2 volume de eseuri). A fost distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de către Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). După 1986, Norman Manea a fost tradus în peste 20 de limbi, cărţile sale fiind elogios recenzate. Volumele publicate în SUA au figurat în selecţia celor mai importante apariţii editoriale din «The New York Times». Scriitorului i s-au decernat în 1992 Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur («Nobelul american»). În 1993, Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei «Literary Lion» al bibliotecii. În 2002, i s-a decernat Premiul internaţional de literatură Nonino pentru «Opera omnia», iar în 2006 Premiul Médicis Étranger pentru «Întoarcerea huliganului». Tot în 2006, a fost distins cu Meritul Cultural în grad de comandor de către preşedintele României, a fost ales membru al Academiei de Arte din Berlin şi în juriul internaţional al Premiului Nonino. În 2010, guvernul francez i-a acordat titlul şi medalia de «Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres». În 2011, Norman Manea a primit prestigiosul premiu literar Nelly Sachs şi a fost invitat să devină membru de onoare al Royal Society of Literature.
La Editura Polirom, de acelaşi autor au mai apărut: «Întoarcerea huliganului» (ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008, 2011), «Plicuri şi portrete» (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2014), «Fericirea obligatorie» (ed. a II-a, 2005, 2011, 2015), «Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul» (ed. I. 2005; ed. a II-a, 2013), «Anii de ucenicie ai lui August Prostul» (ed. a II-a, 2005; ed. a III-a, 2010), «Plicul negru» (ed. a V-a, 2007, 2010), «Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici» (2008), «Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow» (2008), «Vorbind pietrei» (2008), «Atrium» (ed. a II-a, 2008), «Variante la un autoportret» (2008), «Vizuina» (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010), «Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian» (2010), «Cuvinte din exil» (împreună cu Hannes Stein, 2011), «Captivi» (ed. a II-a, 2011), «Cartea fiului» (ed. a II-a, 2012), «Zilele şi jocul» (ed. a II-a, 2012), «Laptele negru» (ed. a II-a, 2014) şi «Pe contur» (ed. a II-a, 2014).
În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură. În 2013, Uniunea Scriitorilor l-a nominalizat pentru Premiul Nobel, iar în 2014, PEN-ul românesc a reiterat propunerea.” (Editura Polirom)
Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul numeroaselor cărți ale lui Norman Manea! Temele operelor sale se concentrează preponderent în jurul traumelor holocaustului, a vieții de zi cu zi într-un stat totalitar și a exilului. Vă așteptăm cu drag! 😊
Sursă imagine autor: wikipedia.org