Sărbătoritul zilei (2/2): Yukio Mishima

Yukio Mishima, pseudonimul lui Kimitake Hiraoka (14 ianuarie 1925, Tokyo, prefectura Tokyo [Metropola Tokyo], Imperiul Japonez [Japonia] – 25 noiembrie 1970, Metropola Tokyo, Japonia)

Romancier, autor de proză scurtă, dramaturg, eseist, critic literar, poet, actor, regizor, fotomodel, maestru în arte marțiale și activist politic japonez.

„[…] Fiind inapt pentru re­crutare în Al Doilea Război Mondial, a lucrat la o fabrică din Tokyo, iar după război a studiat dreptul. Primul lui ro­man, «Confesiunile unei măşti» (Kamen no Kokuhaku, 1949), a fost foarte bine primit. Multe dintre personajele sale sunt obseda­te însă de idealuri imposibile şi de dorinţe erotice, ca în «Templul de aur» (Kinkaku-ji, 1956). Romanul «Marea fertilităţii» (Hōjō no Umi, 4 vol., 1965-1970) este reprezentativ pentru autor. Mishima a fost un puternic opozant al legăturilor strânse pe care Japonia le-a avut cu Occidentul după război (mai ales s-a opus noii constituţii care interzicea reînarmarea ţării şi a dorit să păstreze spiritul marţial japonez şi stima acordată împăratului). După ce a capturat o garnizoană militară, ca un gest simbolic al credinţelor sale, şi-a făcut seppuku (sinucidere rituală). Mishima este consi­derat unul dintre cei mai mari romancieri japonezi ai sec. XX.” (Enciclopedia Universală Britannica. Volumul 10)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul operelor lui Yukio Mishima – unul dintre autorii emblematici ai culturii japoneze din secolul trecut, un scriitor prodigios, dar și o personalitate controversată! Mishima a provenit dintr-o familie de samurai și a avut o conduită obsesivă pentru onoare, confirmată și de gestul său final! Vă așteptăm cu drag! 😊