
Chuck Palahniuk, pe numele său complet Charles Michael „Chuck” Palahniuk (n. 1962, Pasco, Washington, S.U.A.)
Romancier, autor de proză scurtă, eseist și jurnalist liber-profesionist american.
Chuck Palahniuk „[…] este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inventivi scriitori americani contemporani. A studiat jurnalismul la Universitatea din Oregon şi, după absolvire, în 1986, s-a stabilit în Portland, unde a schimbat diverse slujbe înainte să se dedice scrisului. Deşi primele cărţi i-au fost refuzate de editori, care le considerau prea riscante din cauza atmosferei lor sumbre, după publicarea romanului «Fight Club» (1996), cariera sa literară şi-a schimbat definitiv cursul. A scris până în prezent peste douăzeci de romane şi cărţi de non-ficţiune, traduse deja în numeroase limbi. La Editura Polirom au apărut, unele în mai multe ediţii, «Fight Club», roman distins cu mai multe premii şi ecranizat în 1999, într-o producţie cu Edward Norton, Brad Pitt şi Helena Bonham Carter în rolurile principale, «Jurnal», «Bântuiţii», «Cântec de leagăn», «Sufocare», «Rant», «Supravieţuitor», «Pygmy», «Snuff», «Blestemaţi», «Apocalipsa», «Beautiful You» şi «Inventează ceva».” (Editura Polirom)
Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul numeroaselor creații literare, pe teme și cu formule stilistice și lingvistice mereu inedite, ale „nonconformistului” scriitor contemporan american Chuck Palahniuk! Vă așteptăm cu drag! 😊
Sursă imagine autor: wikipedia.org