Sărbătoritul zilei (2/3): John Fowles

John Fowles, pe numele său complet John Robert Fowles (31 martie 1926, Leigh-on-Sea, Essex, Anglia – 5 noiembrie 2005, Lyme Regis, Dorset, Anglia)

Romancier, autor de proză scurtă, eseist, poet, memorialist, traducător și profesor englez.

„[…] După ce a urmat cursurile Universităţii din Edinburgh, în 1950 a obţinut o diplomă în literaturile franceză şi germană la Oxford, unde i-a descoperit pe existenţialiştii francezi şi pe promotorii Noului Roman. A predat literatură franceză la New College, Oxford, a fost profesor de limba şi literatura engleză la Universitatea din Poitiers, apoi la Colegiul Anargyrios de pe insula grecească Spetses (experienţă evocată în «Magicianul»), pentru ca între 1954 şi 1963 să predea engleza la Colegiul St. Godric din Londra. A dobândit recunoaşterea internaţională odată cu apariţia primului său roman, «Colecţionarul» (1963), care a avut un mare succes la public şi s-a bucurat de elogiile criticii, Fowles fiind considerat un scriitor cu o forţă imaginativă şi inovatoare excepţională, reputaţie pe care au confirmat-o următoarele sale romane: «Magicianul» (1965; ediţie revizuită în 1977), «Iubita locotenentului francez» (1969), «Daniel Martin» (1977), «Mantisa» (1982), «Omida» (1985). Patru dintre cărţile sale («Magicianul», «Colecţionarul», «Iubita locotenentului francez» şi «Turnul de abanos») s-au bucurat de ecranizări celebre, cu o distribuţie remarcabilă, distinse cu cele mai prestigioase premii din domeniul cinematografiei. Scriitor prolific, Fowles a publicat şi eseuri («The Aristos», 1964; «Wormholes», 1998), nuvele («Turnul de abanos», 1974), poezii, traduceri, prefeţe, cronici literare şi comentarii la albume de artă fotografică.” (Editura Polirom)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul scrierilor lui John Fowles – unul dintre cei mai ingenioși autori ai secolului XX, în ale cărui opere aluzive și descriptive analiza psihologică, concentrată îndeosebi asupra iubirii și sexualității, e combinată cu interesul pentru problematici filosofice și sociale! Vă așteptăm cu drag! 😊