
Carlos Fuentes (11 noiembrie 1928, Panama, Panama – 15 mai 2012, Ciudad de México, Mexic)
Romancier, autor de proză scurtă, eseist, dramaturg, critic literar, scenarist, profesor și diplomat mexican.
„[…] Fiul unui diplomat de carieră, a călătorit mult, apoi a studiat dreptul, intrând în serviciul diplomatic. Este renumit pentru romanele sale experimentale. Primul dintre acestea, «Acolo unde aerul este curat» (La región más transparente, 1958), o critică amară la adresa societăţii mexicane, i-a adus prestigiul naţional. «Moartea lui Artemio Cruz» (La muerte de Artemio Cruz, 1962), care prezintă ultimele ore din existenţa unui fost revoluţionar lipsit de scrupule, a contribuit la crearea reputaţiei sale internaţionale. Printre romanele ulterioare se numără «Terra nostra» (1975), «Capul hidrei» (La cabeza de la hidra, 1978) şi «Bătrânul gringo» (Gringo viejo, 1985). «Oglinda îngropată» (El espejo enterrado, 1992) este un amplu eseu despre culturile hispanice.” (Enciclopedia Universală Britannica. Volumul 6)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul operelor lui Carlos Fuentes – unul dintre cei mai importanţi scriitori din spaţiul latino-american, cu o reputație internațională datorată îndeosebi prozei sale experimentale! Vă așteptăm cu drag! 😊
Sursă imagine autor: wikipedia.org