Sărbătoritul zilei (3/3): Günter Grass

Günter Grass, pe numele său complet Günter Wilhelm Grass (16 octombrie 1927, Orașul Liber Danzig, Liga Națiunilor [Gdańsk, Polonia] – 13 aprilie 2015, Lübeck, Germania)

Romancier, autor de proză scurtă, poet, dramaturg, eseist, memorialist, artist grafic și sculptor german, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1999.

„[…] A fost membru al Mişcării Tinerilor Hitlerişti. Recrutat la numai 16 ani, a fost rănit în bătălie şi luat prizonier de război. Remarcabilul său roman de debut, «Toba de tinichea» (Die Blechtrommel, 1959), l-a făcut celebru în întreaga lume. Grass a devenit purtătorul de cuvânt al generaţiei de germani care au crescut în perioada nazistă. Romanul de debut a fost urmat de «Pisica şi şoarecele» (Katz und Maus, 1961) şi de «Ani de câine» (Hundejahre, 1963). Cele trei romane alcătuiesc o trilogie a cărei acţiune se petrece la Danzig. Printre celelalte scrieri ale sale, toate cu subiect politic, se numără «Calcanul» (Der Butt, 1977), «Întâlnire la Telgte» (Das Treffen in Telgte, 1979), «Naşteri cerebrale sau Germanii dispar» (Kopfgeburten oder Die Deutschen sterben aus, 1980), «Povestiri lugubre» (Un Kenrufe, 1992) care tratează relaţiile încordate dintre Polonia şi Germania reunificată; «Un câmp prea îndepărtat» (Ein weites Feld, 1995) care a generat multe controverse datorită opiniei lui Grass care susţinea că reunificarea Germaniei ar fi fost o eroare; «Secolul meu» (Mein Jahrhundert, 1999). În 1999 i-a fost decernat Premiul Nobel. Autobiografia sa, «Decojind ceapa» (Beim Häuten der Zwiebel, 2006), a trezit controverse aprinse în presa din întreaga lume, după ce câştigătorul Premiului Nobel al Germaniei postnaziste a mărturisit că, în Al Doilea Război Mondial, în 1944, s-a înrolat voluntar în trupele Waffen-SS.” (Enciclopedia Universală Britannica. Volumul 7)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul operelor lui Günter Grass – un participant marcant al „Grupului 47” (Gruppe 47) și unul dintre cei mai renumiți și controversați scriitori germani! Vă așteptăm cu drag! 😊

Sursă imagine autor: wikipedia.org