Stelian Țurlea (n. 6 ianuarie 1946, Regatul României [România])
Jurnalist, romancier, autor de cărți pentru copii și de jurnale de călătorie și traducător român.
„[…] Stelian Ţurlea a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976), la Bucureşti, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă (revista «Lumea»), a condus, după 1989, pentru scurtă vreme, revistele «Lumea», «Zig-Zag», apoi ziarul «Meridian», după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antenei 1. Între 1996 şi 2014 a lucrat la Protv ca director editorial, între 2000 şi 2016 a condus «Ziarul de duminică», pe care l-a şi creat.
Este autor a douăzeci şi unu de romane, unsprezece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit şase albume.
A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţilor Scriitorilor din Bucureşti (2007), Premiul «Flacăra» pentru literatură (2011). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în 2003.
Premii în jurnalistică: Premiul Asociaţiei Profesioniştilor din Televiziune (APTR) pentru jurnalul de ştiri Observator (Antena 1), 1995, Premiul APTR pentru Observator, 1996, Premiul special APTR pentru documentarul «13-15 iunie 1990», 1996, Premiul Fundaţiei Pro pentru manageriat jurnalism, 1999, Premiul Fundaţiei Pro pentru jurnalism, 2001, Premiul Radio Romania Cultural pentru «Ziarul de Duminică», 2007.” (Editura Tritonic)
Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul scrierilor lui Stelian Țurlea! Vă așteptăm cu drag! 😊