Sărbătoritul zilei: Anne Rice

Anne Rice, născută Howard Allen O’Brien, cunoscută și sub pseudonimele A. N. Roquelaure și Anne Rampling (n. 4 octombrie 1941, New Orleans, Louisiana, S.U.A.)

Romancieră, autoare de proză scurtă și memorialistă americană.

Anne Rice a avut o copilărie dificilă, marcată de sărăcie și de alcoolismul mamei sale, care a murit pe când Anne avea 15 ani. A schimbat mai multe domicilii, trebuind să renunțe o perioadă la studii din cauza problemelor financiare. S-a căsătorit în 1961 cu poetul și artistul american Stan Rice (1942-2002), pe atunci un coleg de cursuri. A obținut, mai apoi, diploma de licență în „Științe politice” (1964) și cea de masterat în „Scriere creativă” (1972). Fiica ei, Michelle, născută în 1966, a murit la doar cinci ani, de leucemie.

Anne Rice și-a început cariera literară debutând cu „Interviu cu un vampir” („Interview with the Vampire”), care fusese inițial doar o scurtă povestire și mai apoi a fost extinsă la dimensiunile primului ei roman, publicat în 1976, devenind un bestseller.

În 1979 a scris romanul istoric „The Feast of all Saints”, având ca temă mixajul rasial al oamenilor care au trăit înainte de Războiul Civil. A urmat apoi un alt roman istoric „Cry to Heaven”, în 1982.

A început să scrie și să publice, sub pseudonimul A. N. Roquelaure, trei romane erotice denumite „The Sleeping Beauty Trilogy”: „The Claiming of Sleeping Beauty” (1983), „Beauty’s Punishment” (1984) și „Beauty’s Release” (1985), care au devenit foarte populare și care au avut un mare succes comercial. În 2015, a mai adăugat acestei serii și romanul „Beauty’s Kingdom”.

Sub pseudonimul Anne Rampling a scris cărțile „Exit to Eden” (1985) și „Belinda” (1986), tot cu tematică erotică.

Reîntoarcerea la genul horror gotic a fost marcată prin publicarea romanului „Vampirul Lestat” („The Vampire Lestat”, 1985), fiind a doua carte din celebra serie „Cronicile vampirilor” („The Vampire Chronicles”). Următoarea carte despre vampiri a fost „Regina damnaților” („The Queen of the Damned”, 1988).

Din 1990 a început o nouă serie „Vrăjitoarele Mayfair”, conținând romanele: „Ora vrăjitoarelor” („The Witching Hour”, 1990), „Lasher, demonul întunecat” („Lasher”, 1993) și „Taltos” (1994). Continuând cu tematica vampirilor, a mai scris: „Povestea hoțului de trupuri” (The Tale of the Body Thief, 1992), „Diavolul Memnoch” („Memnoch the Devil”, 1995) și „Vampirul Armand” („The Vampire Armand”, 1998).

În anii 2000, în paralel cu continuarea scrierii cărților aparținătoare seriei „Cronicile vampirilor”, Rice a început să exploreze un nou gen, cel religios, publicând romanele „Domnul Hristos. Plecarea din Egipt” („Christ the Lord: Out of Egypt”, 2005), „Domnul Hristos. Drumul spre Cana Galileii” („Christ the Lord: The Road to Cana”, 2008), iar apoi seria „Songs of the Seraphim”, din care fac parte romanele „Angel Time” (2009) și „Of Love and Evil” (2010).

O altă serie a scriitoarei a fost „The Wolf Gift Chronicles”, prima carte „The Gift Wolf” a apărut în 2012, cea de-a doua „The Wolves of Midwinter” fiind lansată în 2013. În ceea ce privește „Cronicile vampirilor”, seria a mai fost continuată, amintind de ultimele două romane de până acum, cu: „Prince Lestat and the Realms of Atlantis” (2016) și „Blood Communion: A Tale of Prince Lestat” (2018), cea din urmă fiind cea mai recentă și a treisprezecea carte din celebrul ciclu.

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul scrierilor lui Anne Rice – autoarea americană care a oscilat literar între mai multe genuri de romane: gotic sau horror gotic, istoric, erotic și religios! Vă așteptăm cu drag! 😊

Sursă imagine autor: wikipedia.org