Sărbătoritul zilei: Ioan Slavici

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848, Világos [Șiria], Arad vármegye [Comitatul Arad, azi județul Arad], Magyar Királyság [Regatul Ungariei, azi România] – 17 august 1925, Crucea de Jos, județul Putna [județul Vrancea], Regatul României [România])

Romancier, autor de proză scurtă, dramaturg, memorialist, profesor, istoric și jurnalist român.

„[…] A studiat Dreptul la Budapesta şi Viena, dar nu l-a terminat. S-a împrietenit cu Mihai Eminescu, acela care l-a şi descoperit ca scriitor. A fost preşedinte al Societăţii România Jună. A fost secretar al Comisiei pentru Documentele Hurmuzaki, redactor la «Timpul» alături de I.L. Caragiale şi Mihai Eminescu, profesor de liceu. Junimist. Fondator al Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor. A scris proză, remarcându-se mai ales prin nuvelele pline de substanţă: «Popa Tanda», 1875; «Budulea Taichii», 1880; «Moara cu noroc», 1880, după care s-a turnat în 1956 filmul cu acelaşi nume; romane: «Pădureanca», «Mara», 1894. Membru corespondent al Academiei Române (1882).” (Enciclopedia identității românești. Personalități)

„[…] Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice și mai profunde opere memorialistice. Prin nuvelele, romanele și memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalți clasici, scriitorul care a avut o contribuție decisivă la așezarea literaturii noastre în făgașul modernității; întemeietor al realismului nostru modern, Slavici este punct de reper nu numai pentru romanul social, ci și pentru cel psihologic. […]” (Editura Cartex)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul operelor, în diverse ediții, ale arădeanului Ioan Slavici, unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române! Vă așteptăm cu drag! 😊

Sursă imagine autor: wikipedia.org