Sărbătoritul zilei: J.M. Coetzee

J.M. Coetzee, pe numele său complet John Maxwell Coetzee (n. 9 februarie 1940, Cape Town, Africa de Sud)

Romancier, autor de proză scurtă, eseist, critic literar, lingvist, traducător și profesor sud-african, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2003.

„[…] A predat engleza la Universitatea din Cape Town, a tradus lucrări din olandeză şi a scris critică lite­rară înainte de a-şi publica prima carte, «Dusklands» (1974). A devenit celebru cu «În inima ţării» (In the Heart of the Country, 1977) şi «Aşteptându-i pe barbari» (Waiting for the Barbarians, 1980), în care a criticat moştenirea colonialismului. Aceste cărţi au fost urmate de altele, cum ar fi: «Viaţa şi vremurile lui Michael K» (The Life and Times of Michael K, 1983, Premiul Naţional al Cărţii), «Duşman» (Foe, 1986), «Maestrul din Petersburg» (The Master of Petersburg, 1994), şi cartea autobiografică numită «Copilăria» (Boyhood, 1997). În 1999 a devenit primul scriitor care a câştigat Premiul Naţional al Cărţii de două ori, a doua oară pentru romanul «Dezonoare» (Disgrace, 1999). În 2003 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură.” (Enciclopedia Universală Britannica. Volumul 4)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul cărților lui J.M. Coetzee – unul dintre cei mai aclamați și premiați autori contemporani de limbă engleză! Coetzee a primit pentru operele sale, în care accentul cade pe efectele colonizării, numeroase premii, dintre care amintim: „James Tait Black Memorial Prize”, „Booker Prize”, „Prix Femina Étranger”, „Jerusalem Prize”, „Sunday Express Book of the Year”, „Irish Times International Fiction Prize”, culminând cu „Premiul Nobel” pentru literatură. Vă așteptăm cu drag! 😊