
Joseph Roth (2 septembrie 1894, Brody, Regatul Galiției și Lodomeriei, Austro-Ungaria [Ucraina] – 27 mai 1939, Paris, Franța)
Jurnalist, romancier, autor de proză scurtă și eseist austriac de origine evreiască.
„[…] Joseph Roth este unul dintre pilonii literaturii austriece. În 1913, după ce abia își începuse studiile universitare la Lemberg (astăzi Lvov), pleacă la Viena unde urmează cursuri de filozofie și literatură germană până în anul 1916, când se înrolează în armata habsburgică și luptă în Primul Război Mondial. Prăbușirea Imperiului Habsburgic, în 1918, îi inoculează un sentiment al dezrădăcinării care transpare din întreaga sa operă. Din 1920 până în 1933 trăiește cu intermitențe în Germania, din această perioadă datând următoarele scrieri: «Das Spinnennetz» (nuvelă, 1923), «Hotel Savoy» (roman, 1924), «Die Rebellion» (roman, 1924), «April. Die Geschichte einer Liebe» (nuvelă, 1925), «Der blinde Spiegel» (roman, 1925), «Juden auf Wanderschaft» (studiu despre evrei, 1927), «Die Flucht ohne Ende» (roman, 1927), «Zipper und sein Vater» (nuvelă, 1928), «Rechts und links» (roman, 1929), «Der stumme Prophet» (roman, 1929), «Iov» («Hiob», roman, 1930), «Marșul lui Radetzky» («Radetzkymarsch», 1932), roman considerat capodopera sa. În 1933 pleacă la Paris și face în anii următori o serie de călătorii în întreaga Europă. Continuă să scrie până în anul morții sale premature, 1939. În 1934 apare romanul «Tarabas», iar în 1936 «Spovedania unui ucigaș, povestită într-o noapte» («Beichte eines Mörders, erzählt in einer Nacht»), roman de mare finețe psihologică, apreciat de critici drept una dintre cele mai bune scrieri ale sale. Urmează romanele «Das falsche Gewicht» (1937), «Cripta Habsburgilor» («Die Kapuzinergruft», 1938) și publicațiile postume «Die Geschichte von der 1002. Nacht» (roman, 1939), «Der Leviathan» (nuvelă, 1940). Nuvela «Legenda sfântului bețiv» («Die Legende vom heiligen Trinker», 1939) a fost ecranizată în 1963 de Franz Joseph Wild. […]” (Editura Humanitas)
Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul celor mai celebre creații literare ale lui Joseph Roth! Vă așteptăm cu drag! 😊

Sursă imagine autor: wikipedia.org