Sărbătoritul zilei: Matei Călinescu

Matei Călinescu (15 iunie 1934, București, Regatul României [România] – 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana, S.U.A.)

Teoretician și critic literar, eseist, poet, romancier, memorialist, publicist și profesor român.

„[…] După absolvirea Universităţii din București, secţia engleză (1957), lucrează la «Gazeta literară» (corector, apoi redactor). În 1963 devine asistentul lui Tudor Vianu la Catedra de literatură universală şi comparată a Universităţii din Bucureşti. În 1973 părăseşte România şi-şi începe cariera universitară la Indiana University din Bloomington, întâi ca Visiting Professor și bursier Fulbright, apoi ca profesor la Catedra de literatură comparată (al cărei șef este între 1996 și 1998). Înaintea plecării în America publică şapte cărţi de critică şi istorie literară, trei volume de poezie şi un roman («Viața și opiniile lui Zacharias Lichter», 1969, încununat în același an cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România). Printre cărțile publicate în limba engleză se numără «Five Faces of Modernity»,1987 (ediția adăugită a cărții «Faces of Modernity», 1977 – tradusă în română cu titlul «Cinci feţe ale modernităţii. Modernism, avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism», 1995, ediţie revăzută şi adăugită, 1987) şi «Rereading», 1993 (în versiunea românească adăugită, «A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii», 2003). După 1989, Matei Călinescu redevine o prezență familiară în peisajul editorial românesc. În 1994 publică, împreună cu Ion Vianu, «Amintiri în dialog». Urmează «Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: Amintiri, lecturi, reflecții» (2002), «Portretul lui M» (2003), «Tu. Elegii și invenții» (2004), «Un fel de jurnal (1973–1981)» (2005), «Eugène Ionesco. Teme identitare și existențiale» (2006) și «Mateiu I. Caragiale. Recitiri» (2007).
În 2016, Editura Humanitas lansează seria de autor Matei Călinescu, care, urmând îndeaproape dorința testamentară a autorului, intenționează să redea, până în 2020, integralitatea scrierilor sale. Până acum au apărut în această serie «Un altfel de jurnal. Ieşirea din timp», «Portretul lui M», «Viața și opiniile lui Zacharias Lichter», «Un fel de jurnal (1973–1981)», «Amintiri în dialog. Memorii» (în colaborare cu Ion Vianu), «Spre România (2000–2002). Jurnal inedit», «Conceptul modern de poezie. De la romantism la avangardă» şi «A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii», «Eugène Ionesco. Teme identitare și existențiale», «Scrisori din exil» (corespondență inedită cu Ion Vianu).” (Editura Humanitas)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul scrierilor lui Matei Călinescu! Vă așteptăm cu drag! 😊