Sărbătoritul zilei: Svetlana Aleksievici

Svetlana Aleksievici, pe numele său complet Svetlana Aleksandrovna Aleksievici (n. 31 mai 1948, Stanislav [Ivano-Frankivsk], U.R.S.S. [Ucraina])

Jurnalistă, istoric oral și eseistă bielorusă, laureată a Premiului Nobel pentru literatură în 2015.

„[…] După ce tatăl ei a fost demobilizat din armată, familia – tatăl bielorus şi mama ucraineană – s-a stabilit în Bielorusia, unde părinţii au lucrat ca profesori la sat. A studiat jurnalismul la Minsk, considerând facultatea de profil drept lucrul «cel mai apropiat de o şcoală de scriere». După absolvire, a lucrat în redacţii din provincie şi apoi din capitală. Prima ei carte, compusă din mărturiile unor oameni care şi-au părăsit locurile natale, a fost retrasă din librării de autorităţi. Următoarea apariţie, «Războiul nu are chip de femeie» (1985), publicată simultan la Moscova şi la Minsk, are la bază interviuri cu femeile care au luptat în Armata Roşie în al Doilea Război Mondial şi a reprezentat o ieşire din cadrele mitologiei sovietice din epocă. Titlul cărţii a fost folosit de Mihail Gorbaciov într-un discurs oficial. «Băieţii din zinc» (1990) cuprinde mărturii ale militarilor sovietici care au participat la războiul dus de URSS în Afganistan (1979–1989). În 1997 a publicat «Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor», rezultat al unei documentări începute în 1986, imediat după accidentul nuclear din Ucraina. La începutul anilor 2000 a plecat din Bielorusia, atât în semn de protest faţă de dictatura lui Aleksandr Lukaşenko, cât şi pentru a se putea dedica plenar scrisului. După perioade petrecute în Italia, Germania, Spania şi Suedia, a revenit, în 2011, la Minsk. În 2015 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, pentru «scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre». A devenit astfel unul dintre puţinii scriitori distinşi pentru nonficţiune. «Vremuri second-hand» (2013), cea mai recentă carte a sa, întregeşte seria «Vocile Utopiei», consacrată de autoare celor care s-au aflat timp de aproape un secol sub semnul ideologiei comuniste.” (Editura Humanitas)

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul celor mai importante scrieri ale Svetlanei Aleksievici! Vă așteptăm cu drag! 😊