Sava Arsici, fiul meșteșugarului Petar şi al Alkăi, a fost comerciant, consilier orăşenesc (1791-1796 şi 1802-1812), căpitan de poliție şi primar al Aradului (1814 – 1815 şi 1821-1823), pentru meritele sale civice primind în 1814 titlu nobiliar. Astăzi este socotit un mecena al culturii ortodoxe din Arad, remarcându-se prin donaţiile şi spiritul organizatoric, finalizat prin construirea Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul (1791), asigurarea în 1812 a spaţiului necesar deschiderii primei şcoli de învăţători în limba română (Preparandia), a grădinilor în folosul personalului didactic (24 jugăre), ajutarea sinistraţilor în urma revărsării Mureşului (1815), etc. A îndeplinit funcţia de director şcolar local în a cărui casă, numită Rehkopf (azi strada Preparandiei), a început (1812) și funcţionat învăţământul preparandial pentru învăţători români. Pentru ca numele lui să nu fie zăuitat (uitat), şi în veac, cu bucurie să se răcorească şi spre veacinica pomenire tipărite să rămână, Dimitrie Ţichindeal l-a desemnat în 1813, printre patronii Preparandiei arădene cu următoarele cuvinte: De bun neam născutul D. Sava Arsici Burgermaistorul şi localnic Director, carele de şi la început casa sa pentru shoale, numai pre 15 luni o făgăduise, însă după sfârşitul examenului din tâiu de 5 luni, văzând sporiul Preparanzilor celor iubitori de osteneală, căşile sale Reekopf în veci leau cinstit, ba încă în declaraţie, îndată după examen sau legat, că va zidi sholi de iznov, după planul ce se va pune înainte de la locurile ceale înalte.
În discursul funebru prezentat la înmormântarea sa (1828), Grigore Lukacik, a amintit faptul că prin cheltuiala lui Sava Arsici, a fost pusă temelia unei case a luminii, în care tineretul românesc, ca niște harnice albine, adună tot felul de sucuri pline cu miere și care se instruește în toate științele, descoperindu-se datoriile oricărui om și creștin, întărindu-se credința apostolică și drumul binecuvântării și al salvării.
O placă memorială de mari dimensiuni din marmură roșie de Moneasa, cu inscripție în proză și versuri, a fost concepută de soția sa, scriitoarea Eustahija Arsic (fiica lui Gavril și a Martei Țințici) și așezată în jurul anilor 1830 pe fațada sudică a bisericii deasupra criptei în care se odihneau părinții ei și soțul Sava Arsici și unde va fi și ea înmormântată în 1842.
Suprafața este inscripționată în limba sârbă cu două epitafuri, după cum urmează în traducere:
În întunericul acestui mormânt cernit odihnesc osemintele unui sârb, ales al neamului! În timpul vieţii, sufletul său sârbesc, sârguinţa şi inima lui nobilă i-au împletit cununa de lauri care va fi purtată de urmaşii săi luminaţi de învăţătura şi gloria ştiinţei universale! Inima lui a fost mereu stăpânită de grija pentru ca tineretul să ajungă pe culmile ştiinţei. Pentru atâtea merite în slujba poporului pe care l-ai ajutat fără precupeţire, ca şi propriul tău neam, te-a răsplătit deja dreptatea în timpul vieţii, prin distincţie nobiliară! Primeşte suflet nobil şi mândria noastră Sava Arsici această mică recunoştinţă din inima neamului tău.
Să-ţi fie uşoară ţărâna care acoperă cenuşa ta curată! După 64 de ani de viaţă plină de realizări ai trecut pe tărâmul veşniciei unde domneşte dreptatea, adevărul şi slava!!!
Pământul negru acoperă umbra iubitei mele mame, întristând în veci sufletul meu! Întunericul dens a acoperit corpul ei firav şi ne-a despărţit pentru veşnicie. Ah, cât de groaznic este! Iată, gingaşa mea mamă, ultimele suspine ale fiicei tale, inima şi dragostea mea încrustate pe acest monument funerar în semn de credinţă creştinească, pe care fiica Eustahija le dedică acum pe mormântul mamei sale Marta Ţinţici !!!
A răposat nobilul domn Sava Arsici, la anul 1824, în ziua de 24 martie. A răposat doamna Marta Ţinţici, la anul 1828, în ziua de 2 ianuarie.
