Scrisoare toamnei
Mă iartă, toamnă, dacă, uneori,
Nesocotind fiorul vremii tale,
Treceam, incorigibil de ușor
Prin frunzele ce le lăsai pe cale.
Mereu fugar, nu m-opinteam s-admir
Paleta-ți încărcată de culori,
Când depănai lumina-n magic fir,
Prin ramuri resemnate s-o strecori.
Prea-blânda mea, cât te mai străduiai
Să-mi copleșești simțirea cu miresme!
Eu ignoram întreagă vraja ta;
Mă iartă, depănam altă poveste.
De clipele în care tu mi-ai fost
Răsplata trudei fiecărei zi,
Mă iartă, rătăceam pentru alt rost,
Uitând că vremea ta se va sfârși.
Aș tot întoarce zilele, acum,
Să retrăiesc cuminte vremea toată,
Știu că te pierd, te pregătești de drum,
Mai știu, ești doamna care mereu iartă…
Eugenia Ponta Pete