
Născut la Cermei dintr-o familie de evrei, Emil Vitroel (1929 – 2001), după absolvirea Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, (1955) specializându-se în sculptură, a lucrat succesiv, ca butaforist și pictor scenograf la Teatrul de Stat din Arad (1960 – 1966) și apoi, până la pensionare, ca profesor la Școala Populară de Artă (1966 – 1987). În viața artistică arădeană a intrat încă din 1956, când a executat pe bază de comandă busturile de factură realistă ale lui Vasile Alecsandri, Ion Luca Caragiale,, Friedrich Schiller și Maxim Gorki, pentru a fi expuse în holul Teatrului. În scurt timp s-a făcut cunoscut, printr-o operă sculpturală impresionantă, care s-a constituit rapid într-o carte de vizită demnă de invidiat. A urmat în 1974 marea provocare pentru realizarea împreună cu Ionel Munteanu și arh. Miloș Cristea a Monumentului Eroilor de la Păuliș, apoi în continuare a busturilor lui Avram Iancu, Emil Monția, Olosz Janos, Nicolae Ștefu, Monumentul Eroilor din Ghioroc și altele. Dialogurile sale cu piatra, lucrările în lemn, monumentele publice și cele din taberele de creație, prezentau un artist cu mari disponibilități creatoare și originalitate admirabilă, capabil să îmbogățească arta românească contemporană.
Treptat în tratarea sculpturilor sale a introdus deformări expresioniste. Acestea, supuse unui unui geometrism sever, apar ca şi construcţii ale spiritului, fără însă a fi anulate formele impuse de natură. Temperamentul său artistic a găsit corespondenţe în constructivismul cubist aplicat mai ales la motivul predilect al sculpturii sale, care a fost femeia. Unele figuri create de Emil Vitroel par făpturi ireale, ciudate, altele primesc contorsiuni dureroase. Ele au fost realizate mai ales prin tehnica cioplirii directe şi mai puţin prin modelaj, fiind supuse ulterior unui finisaj perfect, practicat prin şlefuire, cu stăruinţă şi răbdare.
Privită în ansamblu, arta lui Emil Vitroel, se descoperă azi ca o alternanţă de suprafeţe şi linii convexe şi concave, un joc de curbe desfăşurate amplu, ce închid formele într-un tot armonios.
Lucrările sale au fost prezentate în expoziţii, începând din 1948, la Arad, Timişoara, Bucureşti, Sibiu, Ungaria, Iugoslavia. Ca o recunoașterre a ctivității sale, timp de două decenii (1970 – 1990), a ocupat funcția de președinte al filialei arădene a Uniunii Artiștilor Plastici, și distins cu numeroase premii.
A decedat pe neașteptate, la Gyoparos – Furdo (Ungaria), în 2001, după participarea sa la deschiderea expoziţiei personale de sculptură în oraşul Oroshaza, fiind înmormântat în Cimitirul Evreiesc din Grădiște.
Emil Vitroel a fost pentru mulți, un om cu vocația prieteniei, a breslei și prezenței artei în spațiul public.





