Semn memorial pentru Eroii Evrei din Primul Război Mondial

Placă memorială; Sinagoga neologă; marmură albă incizată; autor necunoscut, 2017

Prima comemorare publică a Eroilor evrei din Arad a avut loc în 6 mai 1917, când în Sinagoga Neologă de pe strada Tribunul Dobra nr. 10 (de rit occidental) rabinul șef dr. Vágvölgyi Lajos, și cantorul șef Kohn Dávid  au oficiat o slujbă religioasă în amintirea celor dispăruți în Primul Război Mondial. Au fost aprinse 47 lumânări, pentru cei câzuți până la acea dată cu promisiunea ridicării unui semn memorial care să eternizeze numele lor.

Pe o placă din marmură albă, fixată în interiorul Sinagogii Neologe și dezvelită printr-un ceremonial în 1919  a fost scris, prin incizie în limba maghiară: A VILAGHABORUBAN ELESET HOSEINK DICS0 EMLEKENEK / 1914 – 1918, adică: În glorioasa amintirea a Eroilor căzuți în războiul Mondial, iar  pe trei rânduri, în ordine alfabetică, numele Eroilor evrei din Primul Război Mondial, ultimul fiind atunci cel al lui Zeiner Adolf. Următoarele 12 nume au fost scrise ulterior.