că șansa – așadar – nu trece; sau, dacă trece, nu oprește-Șerban Foarță

Despre acordeoane

Am să te duc odată la un bal de cartier, duduie

Biedermaier, să-mi vezi zburînd sifoanele prin aier -fi’ndcă scandalul e un ce banal la spartul balului

și chiar dacă nu-ți place să te-ncaieri, n-ai cum să nu fii loat, și tu, de val; drept care n-o să

stăm, nici noi, pe mal – și-anume pentru-a nu fi loați de fraieri în cursul balului

.. .Așadar: pune-ți rochia de taft și-ncinge-te,

Iubito, în cordonul cu solzi (ca ai

Sirenei) de

lame-de dragul balului

și nu-i nimic dacă murim în raft!

O să respire-n veci acord(a)eonul

Ori nu știau că

hacordionu e plămânul balului?

*

Maria

i de-ai vedea-o la fereastra unui tramvai cu clopoței de-argint, în laturi dînd fireasca perdea, pe geam, numele ei:

Maria

să-l scrie-ntors, apoi să lase asupra-i tainica perdea, spre-a ști ca în tramvaiul 6, ‘n primejdie se afla ea:

Maria

pe când, prin orb geamlâc și tabla (ah, ușile-ncuiate i-s!) ai auzi cântări de nabla, fi’nd preschimbat în paraclis:

Maria

nu te opri la primaria din colț, ci ia-te după el, chemând, năuc și fără tel, dar tot mai plin de zel:

Maria

*

Cuvînt înainte

Mai lasă-mă-n răstimpul roz, să mai dansez puțin pe funie !

Sulemenit cu chinoroz,

așteaptă, de prin luna

iunie, la curtea noastră, un matroz :

uite-l acolo, în tangaj, pe cea mai

deșirată scară, cu tot : cu arme și

bagaj

Să nu mi-l

faceți de ocară căci ne-a dat inima în gaj,

cum sta, de șase luni, așa, nepăsător că-l

plooninge, ca un tulumbagibasa, pe scara care

sta pe-o minge,

pe mingea care sta pe-o șa

*

Despre mersul trenurilor sansei

Acum, când ea-si consulta ceașca, pe care-o ține ca pe-o floare (din soiul lupidragi) de ansa fragilă și cu dulce galb

cu ce cuvinte aș putea (fără s-o tulbure) să-i spun, să-i dau de înțeles că ș-a-n-s-a, pe care pare s-o aștepte de la ghiocul univalv al ceștii ca atare, ea (al cărei nume poate fi și poate ca și e:

Ortansa), că șansa – așadar – nu trece; sau, dacă trece, nu oprește; sau, chiar dacă oprește, nu stă (decât puțin) într-un oraș, al ei, urât și care-și pierde, pe zi ce trece, anportansa; de tot urât și-n care (singur) varul pereților e alb.

Șerban Foarță