Am șaptezeci de ani și încă unul…
Am șaptezeci de ani și încă unul,
Mă simt atât de eu în vârsta mea,
Oricât s-ar strădui, în van, niciunul
Nu poate-aici în locul meu să stea!
.
Sunt ani ce nu i-am pungășit vreodată,
Ca un gorun cu cercurile lui
Ce mi i-a dat cu Dragoste curată
Dumnezeu la nașterea dintâi.
.
N-am obosit din când în când să-i număr,
Și vieții să-i răspund la fel: „mai pot!”
Bătrân dac’am ajuns, mi-e gândul tânăr,
Ca un stegar mă poartă peste tot.
.
Sub soarele cel veșnic și sub stele,
Cu Poezia-n suflet și în gând
Mă tot rotesc în jurul axei mele,
Cine știe, Doamne, până când…
.
Sufletul meu…
-Cuvinte duminicale –
Nașterea mea n-a fost o întâmplare,
Eu știu că l-am primit cu împrumut
Sufletul meu-al meu să fie oare?
Din ziua mea dintâi, când m-a născut
.
Maria-mamă, cea de pe pământ,
Acolo-n Munții fără de Apus
Și sufletul din mine-ce Duh sfânt!
El, Dumnezeu din veșnicii l-a pus!
.
Odată o să-l ceară înapoi,
Din Dragoste și nu pentru osândă,
Sub Adevărul dat nu mă-ncovoi,
Oricât ar vrea minciuna să mi-l vândă…
.
Doar împreună…
Fără A nu este Adevăr,
El şi Ea-acelaşi bob de rouă,
Cum să-mparţi lumina dintr-un măr,
Cum să-mparţi o lacrimă în două?
.
Fără El e zbaterea deşartă,
Fără Ea e liniştea la fel,
Doar împreună locuind în soartă,
Cum locuieşte jertfa într-un miel,
.
Doar împreună este înmulţirea,
Doar împreună împlinirea ei,
De când în lume dăinuie-omenirea
Unul singur nu are temei…
.
Iubiți-vă cât sunteți în viată…
-Poem de post-
Cuvântul, cel zilnic, ne-nvață,
Tăcerea în veci nu ne-adună,
Iubiți-vă cât sunteți în viață
Aici pe pământ împreună!
.
Adevărul acesta e fără tăgadă,
Rugina în lemn niciodată nu scurmă,
Cel ce se-înalță nu uită să cadă,
Zadarnică-i plângerea cea de pe urmă!
.
Fiecare pleacă la ceasul sortit,
Aud mereu și Auzul nu iartă:
„Ce mult am iubit-o!” „Ce mult l-am iubit!”
Această jelanie atunci e deșartă…
.
Tăcerea tăcerii în veci nu ne-adună,
Cuvântul, cel zilnic, ne-nvață,
Aici pe pământ împreună
Iubiți-vă cât sunteți în viață!
.
Poemul din post…
Iertaţi-mă, dar, acum de vă spun,
Aşa glăsuiau şi pe-atunci fariseii
Despre Fiul Cel Sfânt al Iudeii-
„Nu vă luaţi după El, e nebun!”
.
Ochii, de culoarea cuvântului Dor,
Numele Lui, plin de sudalme,
Obrazul, cel stâng, cu urme de palme,
Toate în Postul Crăciunului dor!
.
Pe frigul acesta, rănit, în sandale
Umblă Iisus obosit pe pământ,
Zdenţurosul Acela se roagă: „Eu Sunt!”
Nu-i vedeţi urmele cuielor Sale?
.
Fie-vă milă de Lacrima plânsă,
Cea păstrată mereu în năframă,
Cine nu crede că El are-o Mamă
Fie-i durerea mereu îndeajunsă…
.
Trupul de piatră nu-L recunoaşte,
Maria vă cere-adăpost pentru El,
Casa e plină şi loc nu-i defel-
Pruncul în Staul curând se va naşte…
.
Întâiul meu poem…
Eram copil în Munții din Apus,
Mi-aduc aminte ca de-un frate bun
De întâiul meu poem ce l-am compus
Pe-o frunză veștejită de alun…
.
Păzeam cu grijă mieii pe coline
Și ei pășteau din ultima otavă
Când a căzut rănită lângă mine
Minunea, cea fără sfârșit, din slavă.
.
Și-acolo, între palmele-amândouă,
I-am descântat, precum un vrăjitor,
Ochii mei îmi erau plini de rouă
Și de-atunci mi-e sufletul izvor!
.
Cine vrea și poate, să înțeleagă
Întâiul meu poem de pe pământ,
De-aceea toamna mi-e atât de dragă
Și dragă mi-e risipa care sunt…
Nicolae Nicoară-Horia