Vis lucid
Scăldat în limpezime, devin în ațipit,
Făptură siderală, tărâm fără sfârșit.
Înfiripez un munte și fulgeru-l îndoi,
Din humă fără viață fac îngeri și moroi.
Căutătura mea e un ascuțiș de ac.
Ea mișcă totu-n lume, e pavăză-n atac,
Alura existenței, de mintea mea scornită,
Și faurul luminii și clipa-ncremenită.
Nu este formă vie, pe care să n-o am.
Din suflet îmi fac scenă, măiastru dioram.
Sunt pasăre și pește, sunt vânt și curg încet.
Sunt și pion și rege, sunt Bacchus si ascet.
Cu vâlvătăi în suflet și ochi aprinși de foc,
Ard lumea asta toată și-o umplu de amoc.
Sorb soarele cu totul, nu las în urmă scrum,
Nici piatră peste piatră, nici firicel de fum
Călin Miclăuș
Sus la munte pe hotar,
În străbunul sanctuar,
A naturii-adoratori,
De lumină dătători.
Unde iarba-i verde, verde,
Unde cerbul se dezmierde,
Un’ se nasc pâraie line,
Dintre arbori și ruine.
Doar cel chipeș, fără sfadă,
Loc anume poa’ să vadă.
Loc cu gânduri curtenite,
Și dorințe împlinite.
[…]
Doru. Seamăn bun și drept,
Șapte inimi mari în piept,
Iar socoata lui pe lume,
Nimeni nu-i să o îndrume.
Om în alb și alb de om,
Adevărului ison,
Strânguit și chibzuit,
Gol în sufletu-ndoit.
Până să nu fie Iana,
Nimeni să-i aprindă flama,
Nu știa ce îi lipsește,
De când ea, el clocotește.
Viața fără Iana-i moarte,
Toate-n lume sunt deșarte.
Noapte fără zi în Doru,
Plin de gol, adânc ponoru’.
Dorului lucie soră,
Dor de foc ce o adoră,
Iana albă Sânziană.
Iana, sufletului hrană.
Galeșă dalbă făptură,
Din lumină o frântură,
Cu coroană de argint,
Și mireasmă de iacint.
[…]
Doru în genunchi se pune,
Să-și înșire isprăvi bune,
Rugă caldă a-nchina,
Cumpăna a o-nclina.
– Sfinte Haos, tată bun,
Am venit să mă cunun.
Mamă verde, dă-ne nouă,
Viață lungă, viață nouă.
Știu că de e sora mea,
Un’ de altul n’om scăpa.
Și luáți de nu ne vreți,
Viața să ne-o luați, puteți!
[…]
– Eu sunt Haos, primul tată.
Lumea, plod naiv mi-e toată.
Sunt a zilelor sorginte,
Și a zeilor părinte.
Fără fine si-nceput,
Eu în mine conceput,
Lume cos și o descos,
Fără rost sau cu folos.
V-am făcut și vă desfac,
Ordin fix e al meu plac.
Și alegere de vreau,
Dav-aș doar ca să v-o iau.
Din pridvorul timpului,
Pe creasta Olimpului,
Văzător în toate cele,
Și în bune și în rele.
Văd că vrei să văd ca voi,
Rugă de un blaglosloi.
Din înțelepciunea mea,
Alegere îți voi da.
Bea pocalul ăl’ din cloace,
Bea-l și tot se va preface,
Apă moartă-ntrănsul are.
Iana mistui-se-va în zare.
Năzuințe de-i avea,
În văzduh vor dispărea.
Fără viață vei trăi,
Martor mut la ce vor fi.
[…]
Sau, scântei de urmărești,
Efemer sa scânteiești,
Drag în viață îți pot da,
Să trăiești cu dragostea.
Apă vie în chindie,
Sărută-n frunză de vie.
Dragostea va roura,
Ce-a fi om, tu vei afla.
Totul vei dori să ai,
Nu doar colțuleț, de rai,
Și nimic nu-ți va ajunge
Doar pe tine te-i distinge.
Gelozia când va arde,
Și invidia te-a roade,
Celălalt va dispărea.
Numai tu-n socoata ta.
Lenevi-doar-vei în boare,
Umbră-n codru, timp să zboare.
Ș-orce lucru cât de mic,
Spulbera-se-va-n nimic.
Mâinios vei fi pe tine,
Și zorit, cu ciudă-n vine.
Fără grijă de aproape,
C-are inimă și pleoape.
Răspândi-vei tot ce ai.
Vei mânca și ce nu ai.
Te vei răzbuna pe tine.
Și pe ceilalți, pe ce-i bine.
Țanțos ca un cocoșel,
Mândru tare, doar de el.
Cățăra-te-vei pe stele,
Să ascunzi tainele grele.
Plin de foc și plin și dor,
Pentru Iana, crunt amor,
Vei vedea cum se va stinge
Și cum timpul va învinge.
Din cenușă alta-a crește,
Vei iubi iar nebunește.
Iana va pieri-n uitare,
Ofilită, ruptă floare.
Ea ți-e ești soră, tu-i ești frate
Necuprinsul vă desparte
Nici un cerc, de-l vrei pătrat
În sminteală, n-o să-l fac.
[…]
– Orice-ar fi, mărite Haos.
Om într-al naturii naos,
Eu îți cer să ne îmbini,
Să ne legi pe noi, lumini.
[…]
– Veste veștedă am’ da,
Nu am cum vă-mpreuna.
Dar de dragul ce-l purtați,
Pururi să fiți voi legați!
Frați cu dragoste ce naște,
Lume ce amor cunoaște.
Separați fiți pe vecie,
Și legați în veșnicie.
Tu fii soare, ea fi lună,
Grâne-n holde vă cunună.
Omul vă doinească oftul,
Și îndrăgostiții, moftul.
Veți goni un’ după altul,
Luminând întreg înaltul.
Nopți și zile voi veți face,
Patima în om să joace.
[…]
Un dor în om răsună,
Crepuscul cald de vară,
Sărută mândra lună,
Ș-adoarme lin, să moară.
Și să învie iară,
Și iarăși să apună,
În alt om să răsară,
Cu luna împreună.