wedon’tobeytheforgetfulness
la masa asta am realizat că nu
s-a scris despre tot. despre tine
de exemplu.
la tine mă gândesc întotdeauna cu neputință
chiar și migrenele mele tonice sunt despre tine.
tulburările devin neutre pe parcurs, absolut toate:
plânsul din milă, iubirea asociativă, însingurarea, fericirea
devin de nerecuperat
rememorarea trăsăturilor tale începe cu tristețe
ni le amintim cu precizie:
fluxul luminos intermitent de sub ochelari,
confesiunile dintre liceu și restaurant, șuvițele,
mâinile roșii / trecerea pe roșu,
drumurile încurcate &
întrebările nerostite când stăteam în spatele tău.
construim o buclă temporală
șchiopătezi, rânjești, îți ștergi rujul & o iei de la capăt pentru că
ce se întâmplă în globul roșcat rămâne tot acolo.
wedon’tobeytheforgetfulness
scufundarea e fresh și hrănitoare
la nivelul memoriei se scriu jurnalele supraviețuitorilor
ce rămâne la suprafață se păstrează, restul se odihnește cu bărbia proptită la fund
se dizolvă până la schelet, nu îmbătrânește niciodată
câteodată nu rămâne nimic deasupra, nici măcar spuma sau o pieliță cât de cât necesară
din aproape în aproape te ghidezi cu ușurință se întrevăd
coșuri de fum pătrățoase și brațe de bărbat care să le susțină
e încă genul de loc unde trăiesc victimele violenței conjugale și cred că doar bărbații pot să
genul de loc pe care îl construiești
paraclisul memoriei tale
găuri nivelate și linii imprecise, fără pasiune fără șoapte desperecheate
fără motive pentru care să ne întâlnim și să bem niște cafele
cel puțin să ne adresăm două cuvinte
genul de loc în care scufundarea e fresh și hrănitoare pentru teroarea
că ai 40 și te urâțești
genul de loc
în care dacă renunț nu sunt slabă sunt
un geamantan care s-a umplut și fermitatea niciunei pieli nu mă mai deschide
de data asta
serile de respiro
serile de respiro
privesc de la distanță
poți fi oricine dacă îți
hrănești angoasele la ore fixe
trece. Redevii propriul
sistem de așteptare
înveți tensiunea momentului pe de rost
o scoți din carapace fromtimetotime
cei ca mine îngăduie chemări reflexive
de aici vulnerabilitatea în fața hârtiei cu muște suntem
ca ele
din noi derivă luminițe răscolitoare din noi
se rup aripi de carne fără șansa duratei
supraviețuiesc dincolo de dinamica umanului
oricât de fin ar fi invocată în serile de respiro
muștele ies din cutia de chibrituri iau foc
ca ființele alea care își iubesc numele
degeaba
Sorina Rîndașu
