Personalitate de seamă din lumea sportului arădean, Ștefan Ziegler (1937 – 2014), s-a remarcat prin ambiție, vigoare, tenacitate și dăruire pentru mișcarea de educație fizică, în interiorul căreia a descoperit talente și a creat energii. A practicat sportul de timpuriu. Ca elev al Liceului Pedagogic German din Aradul Nou a făcut parte din grupa de copii (pitici) a echipei de fotbal, din cartierul Mureșel. În adolescență a practicat gimnastica la Clubul UTA, participând cu rezultate bune la competiția Cupa Orașelor. Ca student la Institutul de Educație Fizică și Sport din București, a devenit, cu echipa condusă de antrenorul Bedo Carol, Campion Universitar. În aceeași perioadă a obținut rezultate remarcabile în atletism la probele de săritura cu prăjina și decatlon. Cu un fizic robust și plin de energie, a fost component al echipei de rugbi Știința București, contribuind la promovarea acesteia în Divizia Națională. Reîntors în Arad ca profesor la Liceul German din Aradul Nou, a dominat cu echipa de handbal întrecerile școlare, obținând titlul de Campion Municipal timp de șapte ani consecutivi.
Ca o recunoaștere a capacității sale organizatorice, în 1968, a fost ales vicepreședinte în principala structură de coordonare unitară a mișcării sportive la nivel de municipiu, preluând după câțiva ani de fructuoasă activitate conducerea Clubului Sportiv Arad. Rezultatele performante nu au întârziat, sportivii arădeni aducând din competiții numeroase trofee mult râvnite până atunci: Medalii de la Jocurile Olimpice, Cupe Mondiale, Europene sau Balcanice, la atletism, gimnastică, lupte, tenis de masă sau tir. Șirul marilor distinși este deschis de uriașul Roman Codreanu, la lupte greco–romane, urmat de gimnasta Emilia Eberle (1980).
Din 1988 până la dispariția sa din 2014 și-a continuat activitatea, cu aceeași dăruire și responsabilitate în cadrul Consiliului Județean de Educațiie Fizică și Sport, Inspectoratului Școlar sau ca profesor la catedră, A murit în plină activitate, la vârsta de 77 ani, fiind înmormântat