Descântec
Inimi pereche, stele de veghe
Faceţi să dispară clipele rele
Ardeţi-le deasupra glodului
Palide lumini
Urmăriţi, alungaţi soarele fals
Frisoanele tulburi, orele cenuşă
Nopţi fantome fără voce
Să dispară inima goală
Sângele bolnav în chipul de ceară
Ochiul rău
Scoateţi ghearele inimii oarbe
Această voce stinsă, corp rănit
Pregatiti un timp senin
Gânduri albe în apusa
Din cârpe care va arde
Cu şerpii durerii,
Blestemat descântec
Pământul să înverzească
În jurul taliei mele
Ca dragostea ta să vină
Să mă bea
Inimi pereche, stele de veghe
Apropiaţi-vă şi puneţi-mi
Coroanele acestor aştri
Ameţitori
.
Tatăl meu pe strada traversieră
Fluviul roşu traversat
Dintrodată
O, tatăl meu
Această mare pasăre liberă
Fără întoarcere
La răspântia emoţiilor
Îmi face semn, râde ca un nebun
Redevine copil
Deloc grăbit să plece
Încă şi încă
Departe, tot mai departe
Nu am putut face nimic
Şi nu am înţeles nimic
Din absentă…
El râde. Văd dinţii săi Mari
Şi albi.
Pe veci
Ochii săi mari rămân
Închişi
Sub pleoape de argint
Migratoare
Copilul acesta, tatăl meu
Vine, rămâne ori pleacă de o mie de ori
În norul roşu
Acoperit de mări, batistele albe –
Infinitul –
Ploaia de semne
Pe strada traversieră
.
Strada Cosmos
toate drumurile sunt pe hartă-n
echilibru convenţional
sâmbăta ,duminica ori la salar
cartierul miroase a bere ori vodcă
în aromele florilor aspre
sădite de-un activ cetăţean voluntar
pensionar
ce contraste
un adevăr relativ,dar trist ca acesta
poate fi rama-n care
şi suflet şi sânge pentru semeni tresar
o femeie cu plase,cu umerii tari
mărşăluind cu atâta demnă răbdare
este nobil pretextul
unui posibil poem
viguros,energetic,chiar extraordinar
doar să-l culegi de pe pleoapele-i albe
de pe chipul de zahăr şi sare
din zâmbetu-i rar…
.
Cât încă
cât lunec pe partea arsă a palmelor
cât apa oglinzii m-ascultă
tânără femeia din unde
mângâie o pasăre flamingo şi cântă:
«nimeni nu afle ce e-n inima mea
cine ca mine astfel şi-a vrut-o»
port încet sacoşa cu pâine rotundă
limbile ceasului meu – o lingură mare
şi mică-n
tăcerea şi frica sublime
urzind suspinele-n faţa de masă neutră
ce hotar ruginit îmi rămâne în luptă
trec rufe şi vase, şi gânduri de aur
rotindu-le într-o singură lacrimă lungă
cu stânga ţin umerii păsării-n sus
dreapta apropie-ncet de ureche
farfuria adâncă…
.
In memoriam
Cei care sunt plecaţi
Nu-i vom mai vedea
Nu-i vom mai auzi
Poate că raspunsul lor ne va reveni
Cei care sunt plecaţi
Nu-i vom mai vedea
Nu-i vom mai auzi
Rămân întinși
Cufundaţi în gândurile lor
In acest lung anotimp
Interminabilă cetate a iernii
Poate că vin
Poate că ne revin
In vise stranii,cu ochii deschiși
Cei care sunt duși
Nu-i mai vedem
Nu-i vom mai auzi
Ii rugăm să nu se mai miște
Să fie cuminţi si solitari
In labirintul sufletelor noastre
Dichisiţi,rânduiţi,sclipitori
In încălţările și hainele noi
Pregătite de sărbătoare
Ca pentru o nuntă eternă
Intre ziuă și noapte
Angela Nache Mamier