Sunt nisipul în cădere-Ana Blandiana

Condiție

 Sunt

  Asemenea

 nisipului clepsidrei

care

 poate fi timp

 numai

în

 cădere.

*

Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal,

De unde altfel liniştea

În care aşteptăm desfrunzirea?

 De unde curajul

De-a ne da drumul pe toboganul somnului

 Până aproape de moarte,

 Cu siguranţa

Că vom mai fi în stare să ne naştem

Din nou?

Eu cred că suntem un popor vegetal-

 Cine-a văzut vreodată

Un copac revoltându-se?

*

Fără tine

Fără tine mi-e frig

N-am înţeles niciodată

 Cum simte aerul

Că ai plecat.

Universul se strânge

Ca o minge plesnită

Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.

 Câinele negru

Cu burta întinsă duios pe zăpadă

 Se scoală şi se îndepărtează

Privindu-mă în ochi,

 Refuzând să-şi spună numele.

 Începe să fulguie.

 Mă ustură pielea

 Pe locul de unde te-ai rupt.

 Şi mi-e frig,

 Când simt cum cade moale,

 Odată cu zăpada,

Această rugăciune către nimeni.

*

 Întâlnire

Nu te speria.

Va fi atât de simplu totul

 Că nici nu vei înţelege

Decât mult mai târziu.

 Vei aştepta la început

 Şi numai când

Vei începe să crezi

 Că nu te mai iubesc

Îţi va fi greu,

 Dar atunci voi pune

 Un fir de iarbă să crească

În colţul ştiut al grădinii,

 Să ajungă la tine

 Şi să-ţi şoptească:

Nu vă speriaţi,

Ea este bine

 Şi vă aşteaptă

 La celălalt capăt al meu.

*

 Mamă

Mamă,

întâiul meu mormânt,

 Beznă fierbinte,

Cu-atâta nerăbdare prostească părăsită,

În timp ce fiecare bulgăr

Al ţărânei sale

Se-mpotrivea plecării fără rost.

 Îmi vei ierta vreodată învierea,

Grăbita înviere ce mă rupea de tine

 Pentru ca, din lumină în lumină,

Să mă apropie de-o altă moarte?

 E tot mai frig,

Străinătatea mă pătrunde,

Pe cum mă urc se şterge drumul înapoi.

E-atâta depărtare pân’ la tine,

Că s-ar putea-nălţa biserici

Să mijlocească rugile-ntre noi.

Ana Blandiana