Timpul
Timpul
nu fură de la noi.
Timpul fură din noi.
Hoț rafinat, nu
golește buzunarele.
Hoția lui
ne costă mai mult.
Răscolește carnea.
Dezgolește oasele
lăsându-le văduve.
Soarbe roșul sângelui,
albindu-l.
Tușează groaza din privire
și neputința.
Apoi,
ne așterne drăgăstos,
în frigul mormintelor.
***
Eu sunt Poezia!
Mă deşir
în fâşii
de simţire şi carne,
Scotocind
între graniţele propriei
dimensiuni.
Cu voluptate, uimire
cu încredere şi fragilitate.
Mă descopăr…
la fel de firesc,
glorios şi mirabil
precum te descoperi
Viu,
Femeie, Mamă,
Soţie.
Sunt Poezia
***
Kafkiană
Neputințele mele –
zăbrele dinspre
camerele de torură
ale minții.
***
Răspântie
Sătulă de revărsarea mea,
mi-e dor de-o stăvilire.
***
de mrejuit amurul
lui M.
Alunec din mine în mine
și-i adun laolaltă :
cumintele și necumintele,
cel bolnav cu cel sănătos,
sociabilul și singuraticul,
cel profund lângă cel
superficial,
iubitorul și falsul,
Creștin și eretic…
Vin la judecată toți.
o judecată în care
vinovatul îl osândește pe judecător.
///
Pendulez viclean între
mine și mine,
înnădind dibaci mreaja.
Mreaja de ispitit amurul.
***
Aburind
E atât de fierbinte
poemul respirației tale, iubito,
atât de reconfortant și aromat,
Ca-ntr-o zi rece de toamnă,
o cană cu vin aburind…
***
De urmat sau nu…
Ia gândurile a priori –
neclintite, moarte încă.
Lasă-le să se pătrundă
de aromele-ți,
frământă-le…
nu te pripi,
dă lucrului răgaz.
Să te conțină.
Implică-L.
Frămîntă iar și lasă la dospit.
așează-le
în cuptorul răbdării.
Apoi sloboade-le să se-ntâmple!
***
Ieșiri din matcă
Când starea mea
se tulbură ca mustul,
Când Timpul revoltat
sparge clepsidra
Nisipindu-și măsurile,
galopând în afara ritmului
Inimii, înseamnă
că mi-eşti drag…
până la derută.
***
Singur
Când Dumnezeu
Se simte prea singur
În Veșnicie
Se fragmentează iubitor
În fiecare dintre noi
Și ne îndumnezeiește.
Umanizându-se.
***
Mirosind a soare
Zi leneșă de vară
Cu soarele moleșitor dospind amintiri.
Copila-n rochiță scurtă,
picioare nervoase, desculță.
Mirosul nucului verde-amărui
îi strânge nările ca gerul.
Fată de vară sub nucu-aromat.
Cuiburi lăsate sub strașini,
porumbeii fură grăunțele găinilor doinind năuce,
scroafa cu purcei grohăind abia în balta din coteț,
pisici trecând neauzit,
turturelele imitând cucul.
Tric se gudură la picioarele stăpânei.
Bunicul ceartă gâștele ce-i clonțăne mușcatele,
Bunica își lipăie papucii-mereu prea mari-!
-Hââââșșșșșșș-alungă vecina graurii din cireș.
Tata mergând nehotărât spre ogradă,
Mama în prag mâncând lubeniță,
sora roșcată înciudată pe părul ei,
castanele din ochii celeilalte,
Prâslea întins spre merele de aur și…
colbul cel fin depus autoritar și iremediabil
peste curtea copilăriei.
Lucia Bibarț