Când Fb mă întreabă la ce mă gândesc, zic așa:
Bărbații care ne-au iubit și bărbații pe care
i-am iubit stau acum la aceeași masă
pământul de sub tălpile lor nu mai arde
sunt greu de cărat și albi cum e varul nestins
femeile care ne-au înmuiat inimile și femeile care ne-au pregătit tocănița
conviețuiesc acum într-un tainic duet
nici sub tălpile lor nu mai arde pământul
adună gunoaie împreună șterg praful
copiii cărora le-am dat viață și copiii cărora le-am luat viața
acum au devenit frați de cruce
sub tălpile lor pământul dă-n clocot
sunt ușori ca fulgul și pier
.
În așteptarea unui mâine
identități
n-am cunoscut-o pe Silvia Plath
nu m-a primit în moartea ei
gazul
n-a fost de-ajuns pentru o ardere dublă
sau cine știe
cu Aglaja Veteranyi nu m-am întâlnit/deși
eu sunt copilul care fierbe în mămăligă
simt dinții până-n bilele ochilor/…/
după cât de mare e foamea fiecăruia
Virginiei Woolf
i-aș fi pune o singură-ntrebare
când drumul spre far nu e pavat cu pietre
ce-i mai rămâne unui misfit
Anne Sexton a crezut cu tărie că arta e neagră
albă
e tăcerea lui Dumnezeu/mă credeți sau nu
fiecare ar trebui să stea acolo/ca într-o placentă
măcar o vreme
triste femei/grozave femei
pe care nu le-am cunoscut
totuși există viață și după moarte
nici pe Angela Marinescu n-o cunosc
din cauza fugilor postmoderne
imposibil s-o prind din urmă
fără să-mi scrântesc gleznele/ori și mai rău
să mă lovesc la cap
aș sta la taclale cu Nora Iuga
să-i cer împrumut fondul de ten și rujul
abia la urmă sexagenara și tânărul
pentru banala potrivire de vârstă
de conjurație a zodiilor
nu aș ocoli-o pe Ana Blandiana
promițându-i alt motan Arpagic dacă mi-ar povesti
cum era la Sighet după ce se trăgeau obloanele
și poeziile se spuneau în gând
minunate femei/celebre femei
eu n-am avut norocul acesta
.
în noaptea aceea nu avea nimeni nicio fiolă în care să suflu
eram atât de singură încât
auzeam cum se desfac din gânduri cuvintele
ca nişte alune sărate din coajă
cum se dau peste cap şi cad pe hârtie cu sensurile frânte
pe masă paharul gol îşi făcea curaj să se spargă
de colţii acelei tăceri nesfârşite
nici sticla rămasă cu pântecul plin nu-l mai atrăgea
nici urmele rujului pe buza groasă
cioburi levitau prin camera foarte ameţită
pe insule mici de aer încins
eram atât de singură doamne că nici măcar cioburile
lucind prin întuneric în geometrii aleatorii
nu mi-au făcut loc
aş fi vrut o fiolă să suflu să suflu
cât să-mi pară
că verdele este o culoare de vis
.
acest fel de dragoste
și voi trăi într-o zi bucuria de a mă afla lângă tine/
gustul acelei dimineți când nu mai am nimic de făcut/ nimic de spus
tu o să mă vezi cu alți ochi
mâinile care deopotrivă au mângâiat și au lovit
mâinile
nu vor mai fi grinzi de susținere pentru case plutitoare
voi trăi într-o zi bucuria de a părea atât de subțire
încât să-ți trec prin cercurile respirației
desăvârșită acrobație a supunerii
aerul va curge dintre stativele cu hărți
în formă de patrie
eu
o să mă așez pe jos
nemișcată
până îmi vor da frunze/ până
mă vor paște turme cu clopoței la gât