trec prin cercurile respirației-Gela Enea

Când Fb mă întreabă la ce mă gândesc, zic așa:

Bărbații care ne-au iubit și bărbații pe care

i-am iubit stau acum la aceeași masă

pământul de sub tălpile lor nu mai arde

sunt greu de cărat și albi cum e varul nestins

femeile care ne-au înmuiat inimile și femeile care ne-au pregătit tocănița

conviețuiesc acum într-un tainic duet

nici sub tălpile lor nu mai arde pământul

adună gunoaie împreună șterg praful

copiii cărora le-am dat viață și copiii cărora le-am luat viața

acum  au devenit frați de cruce

sub tălpile lor pământul dă-n clocot

sunt ușori ca fulgul și pier

.

În așteptarea unui mâine

identități

n-am cunoscut-o pe Silvia Plath

nu m-a primit în moartea ei

gazul

n-a fost de-ajuns pentru o ardere dublă

sau cine știe

cu Aglaja Veteranyi nu m-am întâlnit/deși

eu sunt copilul care fierbe în mămăligă

simt dinții până-n bilele ochilor/…/

după cât de mare e foamea fiecăruia

Virginiei Woolf

i-aș fi pune o singură-ntrebare

când drumul spre far nu e pavat cu pietre

ce-i mai rămâne unui misfit

Anne Sexton a crezut cu tărie că arta e neagră

albă

e tăcerea lui Dumnezeu/mă credeți sau nu

fiecare ar trebui să stea acolo/ca într-o placentă

măcar o vreme

triste femei/grozave femei

pe care nu le-am cunoscut

totuși există viață și după moarte

nici pe Angela Marinescu n-o cunosc

din cauza fugilor postmoderne

imposibil s-o prind din urmă

fără să-mi scrântesc gleznele/ori și mai rău

să mă lovesc la cap

aș sta la taclale cu Nora Iuga

să-i cer împrumut fondul de ten și rujul

abia la urmă sexagenara și tânărul

pentru banala potrivire de vârstă

de conjurație a zodiilor

nu aș ocoli-o pe Ana Blandiana

promițându-i alt motan Arpagic dacă mi-ar povesti

cum era la Sighet după ce se trăgeau obloanele

și poeziile se spuneau în gând

minunate femei/celebre femei

eu n-am avut norocul acesta

.

în noaptea aceea nu avea nimeni nicio fiolă în care să suflu

eram atât de singură încât

auzeam cum se desfac din gânduri cuvintele

ca nişte alune sărate din coajă

cum se dau peste cap şi cad pe hârtie cu sensurile frânte

pe masă paharul gol îşi făcea curaj să se spargă

de colţii acelei tăceri nesfârşite

nici sticla rămasă cu pântecul plin nu-l mai atrăgea

nici urmele rujului pe buza groasă

cioburi levitau prin camera foarte ameţită

pe insule mici de aer încins

eram atât de singură doamne că nici măcar cioburile

lucind prin întuneric în geometrii aleatorii

nu mi-au făcut loc

aş fi vrut o fiolă să suflu să suflu

cât să-mi pară

că verdele este o culoare de vis

.

acest fel de dragoste

și voi trăi într-o zi bucuria de a mă afla lângă tine/

gustul acelei dimineți când nu mai am nimic de făcut/ nimic de spus

tu o să mă vezi cu alți ochi

mâinile care deopotrivă au mângâiat și au lovit

mâinile

nu vor mai fi grinzi de susținere pentru case plutitoare

voi trăi într-o zi bucuria de a părea atât de subțire

încât să-ți trec prin cercurile respirației

desăvârșită acrobație a supunerii

aerul va curge dintre stativele cu hărți

în formă de patrie

eu

o să mă așez pe jos

nemișcată

până îmi vor da frunze/ până

mă vor paște turme  cu clopoței la gât