Vinul spre şampanie
Cum culegeau odată, pe brumă, podgorenii
preacopţii struguri, care bolboroseau a vin,
în toamna de iluzii, cu vise şi vedenii
culeg târziu feteasca din coapsa ta de in.
Acalmic sunt. Beţia îmi alunecă prin vene,
îmbrăţişez carafa cu pântec de femeie.
Beţia e o uşă iar vinul e o cheie
spre lumea-n care fost-am pescar iubit de mrene.
În camera-mi pustie, ca lampă arde via,
prin vene-mi curge vinul – ceresc sânge de îngeri,
iar tu eşti proprietara de suferinţe – Mia,
eşti lupta mea pierdută, trofeul meu de-nfrângeri.
Asemeni celor care trudeau cu greu, în toamnă,
culeg pe brumă vorba şi zâmbetul tău, Doamnă.
Lazăr Magu
