Vise la zid – Carmen Doreal

Trăiesc la prezent

trăiesc la prezent viața mea nouă

indefinită

bucurându-mă și lipsindu-mă

totodată de cei dragi

îmi fac zilnic promisiunea

că voi face pace cu mine însămi

și mă voi reapuca de scris

ca de un fel de fitness intelectual

visez un roman despre arta reușitei în exil

dedublată de senzația plăcută

că aș călători încă în țara mea

acolo unde mă puteam dezbrăca de mine însămi

în cel mai simplu și curat limbaj românesc

noua mea identitate mă sărută

cu un aer realistic pe frunte

îmi așează pe limbă cuvinte bilinguale

mă îmbrățișează cu sentimentul larg

că sunt la mine acasă în noua mea țară

asimilată de visul alb

ce împarte cu dărnicie la toți conflicte interioare

îmi place din ce în ce mai mult să călătoresc

să aflu lucruri noi, să le experimentez

gătesc românește, vorbesc amestecat

adaptată la o lume de sporturi extreme

mă războiesc duios cu cei ce m-au uitat

copiii mei au devenit canadieni înainte de vreme

uneori privesc cerul și mă întreb

oare mama mea și bunicile mele

sunt mulțumite de mine?

poezia mi-a dăruit piramidă cu scară la stele

patria mea este în aer

în vis rădăcinile mele.

.

Întâlnire fără argumente

vino să jucăm

propria iubire

mizând ultima carte

la balul zăpezii

tentaţia

de a fi mereu

ce bogăţie în alb

această întâlnire

fără argumente

aşteaptă să vedem

speculaţia

vânzătorului de iluzii

pe ce număr

va opri ruleta

tortură sau

petrecere în doi?

O altfel de ninsoare

în poemul acesta

altcineva locuieşte

pe dinăuntru

ireversibil

mi-a salvat viaţa

cu ochi de pisică

şi îl costă amintirea

cu sentimentul lăuntric

că face dragoste cu o idee

pierdută în exil

pisica are labe de zăpadă

semnalizează dreapta

după o viaţă la stânga

nerăbdătoare

o altfel de ninsoare

aşteaptă la stop

.

Vise la zid

ideograme

cu picioarele goale

cuibăresc îngeri

în măduva cuvintelor

fără emfază

și cu multă timiditate

magia promisiunilor

cu dinți ascuțiți

mușcă în tăcere

inimi cu aripi înalte