Ziua Xenopol, ziua bibliotecii tale

ziua-xenopol

„Cercul vicios al istoriei românești” dezbatere susținută de prof. Antoniu Martin.

Pe 22 martie, la biblioteca județeană sărbătorim ”Ziua Xenopol. Ziua Bibliotecii tale”. Data a fost aleasă în cinstea și memoria patronului spiritual al bibliotecii, enciclopedistul Alexandru D. Xenopol (n. 23 martie 1847 – m. 1920). Acesta a donat bibliotecii, prin soția sa Riria Xenopol, în anul 1921 un număr de 2.032 de volume din prețioasa sa colecție.

Mâine, prof. Antoniu MARTIN va fi invitat să ne dezlege secretele, rațiunile ”Cercului vicios al istoriei românești”, într-o dezbatere publică la care vă invităm cu drag, la ora 13.00, în sala ”Concordia”.

Tema foarte ofertantă a dezbaterii noastre l-a determinat pe invitatul nostru, prof. Antoniu Martin, să facă o incursiune prin istoria națională și internațională a breslelor, a societăților și a organizațiilor secrete, condițiile în care acestea au luat ființă, rolul lor în emenarea unor idei progresive la nivel mondial, influența în dezvoltarea economică și esoterică a țărilor lumii, ritualuri și inițieri.
De la ”Francmasonerie” cea mai faimoasa societate secretă din lume, la “Cavalerii Templului”, “Cavalerii de la Malta”, până la cele mai vechi statute de breaslă din Transilvania ce datează din timpul lui Ludovic de Anjou (1376),despre ”Ordinul Dragonului” și rozicrucianism în spațiul românesc. toate au fost amintite cu exemplificări din cărțile scrise de invitatul nostru.

S-au bucurat de informație elevi de la: Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta” , prof. Adrian Bucur și de la Colegiul Economic, prof. Liliana Necula.

Mulțumim oratorului și audienței!

(LB)