René Descartes, născut la data de 31 martie 1596 în Franţa, filosof şi savant francez, unul dintre întemeietorii filosofiei epocii moderne. În filosofia sa, Descartes porneşte de la ”îndoiala metodică” asupra tuturor cunoştinţelor, asupra datelor simţurilor şi chiar asupra existenţei lumii şi acceptă ca unic fapt sigur, care trebuie să constituie, după el, temeiul filosofiei şi al ştiinţei, vestita teză: ”Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist” ( Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum). Îndoiala carteziană nu este sceptică, ci metodologică: ea vizează găsirea unui fundament absolut sigur al cunoaşterii. Această teză a influenţat însă idealismul de mai târziu. Îndoiala sa are o semnificaţie progresistă, fiind îndreptată împotriva dogmatismului scolastic. Descartes a fost un reprezentant de seamă al raţionalismului în filosofia modernă. Pentru el, criteriul adevărului se află în raţiunea însăşi, în evidenţa, claritatea şi distincţia cunoştinţelor noastre. La baza metodei sale de cunoaştere el a pus deducţia, care trebuie să pornească de la adevăruri clare şi distincte, cunoscute nemijlocit de raţiune. Descartes a recunoscut totuşi şi valoarea cunoaşterii experimentale. Contribuţiile esenţiale ale lui Descartes în domeniul teoriei cunoaşterii sunt: a) descoperirea subiectului epistemic şi b) formularea conceptului modern de metodă; ambele reprezintă elemente ale unei noi viziuni, ne-contemplative asupra procesului cunoaşterii. Trăsătura fundamentală a filosofiei lui Descartes o constituie concepţia dualistă despre existenţa a două substanţe independente una de alta: substanţa materială, cu atributul întinderii, substanţa spirituală, cu atributul gândirii. Descartes a subordonat însă cele două substanţe, materială şi spirituală, unei a treia, principiul suprem, lui Dumnezeu, iar ideea de Dumnezeu a considerat-o ca o idee înnăscută. Descartes a adus o contribuţie însemnată la dezvoltarea matematicii, fizicii, biologiei şi a altor ştiinţe. Fizica lui Descartes a avut un caracter materialist-mecanicist; el a explicat toate fenomenele naturii prin materia în mişcare, aceasta din urmă fiind concepută numai ca deplasare în spaţiu. Descartes a introdus pentru prima oară în epoca modernă punctul de vedere al dezvoltării în cosmologie. Prin latura materialistă a gândirii sale, ca şi prin orientarea antiscolastică a raţionalismului său, care corespundeau intereselor burgheziei franceze în ascensiune, Descartes a contribuit în mare măsură la progresul ştiinţei şi al filosofiei. Fizica materialistă a lui Descartes a constituit unul dintre izvoarele teoretice ale materialismului francez din sec. al XVIII-lea. Op.pr. : ” Discurs asupra metodei”(1637), ”Geometria” (1637), ” Dioptrica” (1637), ” Meditaţii meta-fizice” (1641), ”Principiile filosofiei” (1644) ”Mic dicţionar filozofic” (1973)
Secția „Împrumut carte pentru adulți” Din biblioteca noastră vă invită să citiți cărțile scrise de autorul celebrat astăzi, 31 martie prin expoziția tematică!