PSALMUL MAGULUI RĂZLEȚ
Parcă Te pierd, ca umbra de duh subțire-n cețuri,
Mai mult te doare lipsa ce-și tot ascunde rana,
Vrei lunii scump tezaur? E-n chiciura de-nghețuri.
Cum lespedea Te simte ca strânsu-n zid pe Ana.
.
Sunt vinovat că lutul e-atât de slab căderii,
Că patima și focul sunt veri primari cu-altarul?
Doar junghiatu-i taur îi dă ființă serii…
Știți voi cum arde piatra până-și albește varul?
.
Dar dintru dar Îți este și strugurul și grâna.
Răsfrânt peste fiorduri eu te cerșesc cu pinul,
Strâmb și deasupra mării întind spre Tine mâna
Visând ca mag colindul cum Te-ncălzea asinul…
.
Tăceți! Răsuflă noaptea! Sub stea-n genunchi stă drumul!
Hai, inimă, spre casa ce-și leagă de cer fumul!
*
Colindul bradului
– Norule cu stele’n gaică
n’ai văzut pe Sfânta Maică ?
De-atâta hălăduire,
de drumeagul ei n’ai ştire?
Norule cu frunza rară
n’ai văzut Sfânta Fecioară?
– … ba şi eu m’am legănat
tot a freamăt luminat,
tot mereu hălăduind
când a cer, când a colind
şi-am văzut-o, măre, sus,
se ruga pentru Iisus.
Timp puţin mai e’n căuş,
Pruncul n’are legănuş,
n’are faşă, scutece…
Bradul zice: “Uite ce,
Maică Sfântă, Preacurată,
trupul meu i-L fac covată,
vântul bate, tragănă,
şi Pruncul ţi-L leagănă,
steaua’n şovăire ninge
glas nespus, dar nu-L atinge.
Prin dumbrăvile de fagi
vor veni trei regi şi magi
şi păstorii cu un miel
slăvind pe Emanuel.
Sterge-ţi ochii de şiroaie,
iată-mi inima – copaie –
ca să doarmă’n cald şi’n lin…
Lerui Doamne, ler… Amin.
*
COLIND CU PALMIER
De Crăciun
și palmierul de la colțul casei
e la fel de singur ca mine.
”Ce sunt arsurile de pe trunchi?”
îl întreb.
(Acasă-n Moldova
cum ninge prin sat!)
”Sunt urme de frunze,
săruturi de foc,
frunze ce-am fost și-au plecat.”
Ce-aș putea să-i răspund?
De-unde vorba de leac
să-i culeg, să i-o spun?
(Acasă-n Moldova,
ninge chiar și pe prund!)
După un timp.
Adusul aminte îl doare:
”Spune-mi și mie
ce-i aia ninsoare?
Ninge-mi asemeni
cum la voi se ninge-n Ajun.”
Greu nu ne-a fost să fim seară,
și pe mine m-ardeau săruturi de foc.
…se făcea că eram
pe partea cealaltă a lumii…
Florile dalbe, de-a fulgul se joc,
pe partea cealaltă a vremii și-a lumii,
pe luncă, pe gânduri, pe straie…
Am vrut ca să-i ning
înflorindu-mi toți merii Moldovei,
dar din ochi se topeau
florile dalbe pe-obraz șovăind
stropi rotunzi ca de ploaie…
”Singurătatea-i la fel
pe amândouă tărâmurile lumii”
a vrut să zică palmierul,
dar amândoi tăceam
izgoniți din același colind.
*
PRIMUL BRAD DE CRĂCIUN
Bradul crescuse în odaie,
așa,
peste noapte,
mare
până-n colindul de sus
al icoanei.
Dimineața,
mirosea ca-n pădurea din basm
cusută cu acul din cetini,
iar darurile
pe care
craii
din răsărit le-au adus,
străluceau pe toate crengile,
aplecate
ca genele obosite de somn
ale copiilor,
colbăite de vise.
Icoana
era încă plină
de îngeri, de păstori și de magi,
dar cu toții
se-nțelegeau doar prin șoapte,
că-n legănușul ei de lumină
Pruncul adormise
lângă bradul crescut în odaie,
așa,
peste noapte!
*
*
PE SCURTĂTURĂ LA SCĂLDATUL ÎN RÂU
Bunica
se ținea de-un fir,
jucându-se cât e ziua de mare
cu-n fel de titirez ,
sau cum zic unii – fus.
Ieri mi-a pus
o ciudată-ntrebare
de care
încă mă mir:
”Pe voi nu vă cuprinde frica,
mergând la scăldat,
să faceți cărarea mai scurtă
trecând prin cimitir?”
Și i-am răspuns:
”Bunică,
oare de ce vouă uneori
vă este-atât de frică
de păsări și bujori
din cea mai iubită grădină?
Parcă
n-ați fi fost și voi vreodată,
în lumea asta, copii.
Cum de-ați uitat ce noi știm?
Unde oare
de-a v-ați ascunselea
are hazul mai mare
decât în una
din cele mai frumoase livezi –
în țintirim?
Odată,
când vei avea mai mult timp,
oprindu-te din joaca ta
cu titirezul,
o să te ducem,
cu ochii tăi să vezi
ce n-ai văzut niciodată!
*
ACUARELĂ
Plouase toată noaptea.
Spre dimineață, după ploaie,
nevăzut de nimeni,
duh, ce fusese în flori de salcâm,
s-a strecurat ducând în păstaie
vin, untdelemn
și primul răsărit al lunii.
Spun unii,
că din vitraliul spart
văzuseră pe caldarâm
o mână de înger
cerșindu-și dreptul de puzzle
al rostirii în semn.
Veacul trecea mai departe
ca o toacă păgână cu tocuri de lemn.