18 Ianuarie!

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad, d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române și președintele Comitetului de organizare a Serbării din August 1871 de la Putna.

Ce și-au propus inițiatorii și participanții prin această serbare? Care a fost idealul lor?

Unitatea românilor prin cultură a fost ținta serbării inițiată de studenții români de la Viena. Aceasta însemna că, pe baza unității etnice a poporului român, au dorit să dezvolte o cultură unitară în toate regiunile românești care să fie temeiul pentru întărirea unității țării și pentru dezvoltarea poporului. Idealul serbării: „unitatea în cuget și simțire a tuturor românilor”.

Ioan Slavici a fost Redactor la „Timpul” în București și, mai apoi, fondator al „Tribunei” din Sibiu. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar.

Scrieri- romanul „Mara”, nuvelele „Moara cu noroc„ ,„Pădureanca”, memoriile sale sunt publicate în volumul „Amintiri”.