Coloană cu sculptură în ronde – bosse; Arad, actuala piaţă Avram Iancu; Gresie gălbuie; 1751, atelier specializat din Buda; Autor necunoscut (Anton Horger ?); Demolată în 1882.
În Arad, Coloana Sfintei Treimi s-a edificat la solicitarea cetăţenilor de confesiune romano-catolică de etnie germană, dorinţă exprimată încă din 1732, primul an al marii epidemii de ciumă. A fost desemnat în acest sens un comitet, care, în 1745, a comandat lucrarea unui atelier specializat din Buda.
În cursul anului 1746, părţile componente ale statuii au fost transportate pe apă, până la Arad, unde, au fost montate, în centrul Pieţei Principale, (azi Piaţa Avram Iancu) a Oraşului German, în faţa vechii primării, spațiu care se întindea atunci până în dreptul străzii M. Eminescu de azi și care începând cu 1746, a primit numele Piaţa Sfintei Treimi .
Descrierea monumentului, se poate face azi cu aproximaţie, doar după imaginile picturale existente şi prin analogie cu monumentul similar din Aradul Nou. În mod sigur însă, abaca obeliscului, decorată cu palmetă suprapusă peste rozetă, se continua cu o protuberanţă, alcătuită din volute şi incizii, ilustrând un nor, care susţinea elementele convenţionale ale Sfintei Treimi: doi bărbaţi de vârste diferite, egali ca mărime şi în poziţie aşezată. În stânga Isus Hristos, sprijinind crucea, iar în dreapta, la vârsta senectuţii Dumnezeu-Tatăl. Peste imaginea celor două personaje, care se înscria într-un cerc imaginar, a fost montat simbolul Duhului Sfânt, un porumbel cu aripile desfăcute într-un zbor descendent.
Sfinţirea sărbătorească a acestui complex statuar a avut loc în 1751, în prezenţa oficialităţilor oraşului şi a unui public numeros.
La scurtă vreme, au fost dăltuite, atât pe faţa nordică, respectiv cea sudică, inscripţii-cronostih, în limba latină, care, în traducere înseamnă: Această statuie votivă au fundat-o binefăcătorii arădeni, cu onoare, în semn de pietate” și”După încetarea molimei, arădenii s-au achitat, în semn de legământ, faţă de Sfânta Treime Divină”.
Intervenţiile ulterioare care au avut loc începând din anul 1776, s-au referit la: consolidarea și protejarea soclului (1818), 1823 (pictarea mesei – altar și montarea a șase sfeșnice (1823), pietruirea spațiului de protecție (1825) și altele. În 1826 pictorul Keller, ilustrând principala piaţă din Arad (azi Piaţa Avram Iancu), a surprins monumentul îmrejmuit de cei opt stâlpi scunzi, prinşi în lanţuri pentru protecţie. În jurul acestui monument, în perimetrul Pieţei Sfintei Treimi au avut loc la 17 august 1834, festivităţile prilejuite de înmânarea de către baronul Orczy Lorincz, primarului Heim Domokoş a Diplomei de Oraş Liber Regesc. În 1853, se pare, a avut loc o ultimă renovare fiind dăltuită inscripţia tot în limba latină: Aceştia trei sunt unu. Renovat 1853.
În 1882, datorită unor importante sistematizări ale oraşului şi noii configuraţii politice determinate de regimul dualist, monumentul a fost demontat şi transportat în vechiul cimitir al Aradului, azi Complexul Comercial Kaufland şi străzile din preajmă.
Cauzele demolării trebuie căutate atât în starea de avansată degradare a monumentului, cât şi în conjunctura politică a perioadei respective. Mutarea centrului administrativ al municipiului, prin construirea în anul 1876 a noii primării nu trebuia să afecteze rămânerea în continuare pe acel loc a monumentului. Nici chiar începerea lucrărilor la noua clădire a teatrului, începută în 1872, urmată de inaugurarea acestei instituţii după doi ani nu era de natură să perturbe existenţa statuii. A contat desigur, stadiul avansat de uzură şi degradare, în care a ajuns, construcţia, un monument ieftin, cu elementele artistice de mare simplitate, care nu mai merita să fie reparat şi expus în centrul unui oraş prelucrat urbanistic şi împodobit cu noile clădiri monumentale ale Pieţei şi noului Bulevard. Din punct de vedere politic se avea în vedere şi faptul că statuia a rămas o expresie a vechii autorităţi imperiale înainte de dualism. Autorităţile locale cât şi cetăţenii oraşului, susţinuţi de primarul Atzel Peter, opinau deschis pentru ridicarea pe aceste suprafeţe a două noi monumente. Astfel încă din anul 1867, a fost lansată colecta publică pentru ridicarea unui Memorial pentru cei 13 Generali, Martiri ai Revoluţiei Maghiare de la 1848. Această acţiune finalizată la 6 octombrie 1890 prin dezvelirea ansamblului statuar Memorialul Martirilor, în spaţiul ce purta deja un nou nume, Piaţa Libertăţii, a lăsat în umbră cel de al doilea proiect, referitor la o nouă şi modernă statuie a Sfintei Treimi ridicat în 1903.
Ultimele referiri la acest monument le găsim în 1925, când Comisia de Supraveghere a Palatului Cultural, luând în discuţie situaţia pieselor din monumentul votiv al Sfintei Treimi, ridicat odinioară de locuitorii oraşului pe Piaţa Avram Iancu, în amintirea ciumei ce a decimat oraşul în 1739, a hotărât ca piesele existente în Cimitirul vechi, să fie transportate în subteranul Palatului Cultural, în aşa numitul lapidarium, ce se va amenaja în subteranul edificiului lucru care nu s-a îndeplinit, vestigiile vechiului monument dispărând fără urme.
