Cronologie arădeană – 12 decembrie

1786 – Ca urmare a Răscoalei lui Horia Cloşca şi Crişan (1784), Consiliul Locotenenţial din Viena a analizat situaţia învăţământului românesc, hotărând obligaţia stăpânilor de latifundii să construiască şcoli la sate şi să le întreţină, iar sătenii să presteze în acest scop munca manuală cu utilaje proprii. Salarizarea învăţătorilor urma să fie făcută atât de comună,  cât şi de către domnul de pământ. De la această dată, recenzarea copiilor de vârstă școlară a devenit obligatorie. Preoţilor ortodocşi li s-a recomandat, ca la celebrarea căsătoriilor, să-i elogieze public pe tinerii care au urmat şi absolvit măcar patru clase.

1904 – În Rezoluția adoptată la Conferința organizației social-democrate din comitatul Arad, a fost proclamată ca imorală și fără temei prigoana care calcă în picioare drepturile omului pornită de autorități împotriva Partidului Social Democrat.

1943 – S-a născut la Petroşani, Dorel Sibii (m. 1998), profesor, poet, dramaturg, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor.

1944 – S-a născut la Arad, Papp Francisc, membru al Cluburilor Voinţa Arad, Dinamo Bucureşti, campion naţional la canotaj, paricipant la Olimpiadele din Mexic (1968) şi Munchen (1972).