Personalități arădene – prof. univ. dr. medic Alexandru Dumnici

personalitati_aradene-alexandru_dumnici

Alexandru Dumnici s-a născut în Judeţul Maramureş – Comuna Remeţi (1953), a absolvit liceul în Sighetul Marmaţiei (1973) şi cursurile Facultăţii de Medicină din Târgu Mureş (1980). Ca medic stagiar a lucrat la Spitalul Municipal din Baia – Mare,

până în anul 1983.După susţinerea secundariatului în chirurgie, Alexandru Dumnici a fost, timp de 2 ani, medic secundar la Spitalul Clinic Municipal din Bucureşti.

Din anul 1986 a profesat doar în Arad la următoarele instituţii spitaliceşti : Spitalul Judeţean, Policlinica de Intreprinderi, Spitalul Municipal, Clinica de Chirurgie Generală.Din 1995 devine cadru didactic – asistent universitar la Facultatea de Medicină a Universităţii „Vasile Goldiş ” din Arad.În 2004 a obţinut tilul de conferenţiar universitar, iar din 2008 domnia sa este profesor universitar.Anul 1998 îi aduce un doctorat în ştiinţe medicale.În continuă preocupare pentru o bună pregătire profesională, medicul Dumnici a participat la numeroase cursuri de specializare şi schimburi de experienţa în ţară şi peste hotare (în Ungaria, Olanda, Elveţia, Canada, Germania), instruindu-se în domenii ca: oncologie, chirurgie invazivă, de urgenţă, bariatrică, chirurgie laparoscopică, dar şi mangement sanitar şi protecţie radiologiocă.A participat la lucrările unor proiecte internaţionale de cercetare în tratamentul tumorilor maligne. Medicul este coordonator de rezidenţiat şi semnatarul unei lucrări de pionierat în România, lucrare cu titlul: „Leziunile precanceroase gastrice”(1997). Este autorul a 126 lucrări ştiinţifice, 7 cărţi, 38 de articole în volume rezultate la congresele internaţionale, 21 de aricole în reviste naţionale şi 31 de articole în volume rezultate de la congresele naţionale.Este, de asemenea, membru a câtorva asociaţii de chirurgie din ţară şi de peste hotare.Medicul Alexandru Dumnici va fi protagonistul proiectului Bibliotecii Judeţene „Personalităţi arădene” miercuri, 13 octombrie, de la ora 13.00.